Intoxicaţi cu humus

Azi e la modă să mergi în pas cu lumea, cu progresul. E mişto să fii progresist şi înţelept. Cursivul e intenţionat. Câştigă cel deştept şi „jmecher”, descurcăreţ.

Se pare că tendinţa nu e o excepţie în spaţiul creştin. Ca şi cum, încercăm să uimim lumea. Voi reveni la subiectul dat, dar permiteţi-mi să deviez puţin.

Nu voi descoperi America dacă voi spune că totul în jurul nostru e poluat – aerul, apa, solul. Aceasta e doar latura fizică. Mai mult, trăim în condiţii de poluare sonoră, vizuală, chiar spirituală. O avalanşă de mizerie se varsă asupra omului prin diverse căi – televizor, radio, ziare, internet. Trăim într-o lume de zgomot intermitent. Te presează, îţi strânge tâmplele ca în menghină.

Şi totuşi, aceasta încă e suportabil. Ceea ce nu trebuie să acceptăm nici într-un caz este poluarea spirituală. Pe toate căile ni se bagă pe gât pseudovalori, iar noi încetul cu încetul le acceptăm. Observi că nu e atât de rău televizorul, computerul, telefonul mobil şi tot felul de gadjeturi.

Observi că e mai comod să te deplasezi cu maşina personală decât cu transportul public, că e mai frumos, dacă faci reparaţie în casă „eurostandard”, decât să dai pereţii cu var. Că e bine să ai o casă gazificată, e mai comod decât să faci focul cu lemne. Mai nou, e comod să ai becuri în policandru, în loc de lumânări. E mai ieftin să ai lumânări de parafină, decât cele de ceară. Observi că nu e bine să ardă candela în casă, pentru că afumă pereţii şi draperiile, şi că e mai comod să o aprinzi doar în timpul rugăciunii – asta dacă mai găseşti timp să te mai rogi.

Of, câte mai observi… Cutia de sticlă ajunge să fie folosită în loc de altar al familiei. Spaniolii o numesc caja tonta, adică, boxa toantă, stupidă. La noi am auzit un termen debilizor. Foarte la ţintă. Acest idol de sticlă consumă pe neobservate timpul şi puterea, şi când ajunge vremea rugăciunii, ne simţim istoviţi şi ne ajunge forţă doar să ne facem semnul crucii şi să ne prăbuşim în pat. Uneori nici asta nu facem.

Creştinul ortodox îndrăgeşte tot mai mult spaţiu internetic. Îi place să citească scrieri ziditoare de suflet. E bine să citească. Dar e bine şi să le trăiască, dragii mei. Este curios de a observa preferinţele cititorilor de pe situri ortodoxe. Încercaţi şi vă veţi convinge. Majoritatea „like”-urilor şi vizualizărilor o iau articolele cu titluri strigătoare, cu poze sugestive. Da, fraţilor, şi pe situri ortodoxe sunt poze sugestive. De cea mai mare popularitate se bucură articolele şi postările cu poze de femei tinere, bineînţeles în anturaj decent, bisericesc, doar nu ne putem noi permite… ştiţi voi ce. Dar şi articole cu titluri izbitoare, aş spune, scandaloase uneori.

Pe de altă parte, vieţile Sfinţilor, filele din Pateric, predicile au cel mai mic raiting. Se pare că lumea nu prea obişnuieşte să se pătrundă cu sfinţenia pe net.
Aud voci – păi, siturile ortodoxe sunt preponderent misionare, de aceea au menirea de a captiva. O fi fiind şi aşa. Câţi eterodocşi aţi observat pe situri ortodoxe? Dar câţi ortodocşi? Personal am auzit păreri – acest articol e prea lung, nu-l voi citi. Iată acesta e mai scurt, dă să citesc.

Am impresia că totul în jur este îmbibat cu duh lumesc. Aş spune, intoxicat cu humus poluat. Şi omul se complace în starea de vierme care mişună prin acest humus. Acest fapt este reflectat în toate laturile vieţii, inclusiv în cea spirituală. Uneori trebuie să avem curajul de a apăsa tasta roşie de pe telecomandă, sau butonul „switch off”, şi de a pune mâna pe cartea de rugăciuni, pe Sinaxar, Pateric. Şi asta pentru că internetul nu ne va mântui.

Prezenţa în reţeaua virtuală este ca o hârtie de turnesol. E paradoxal – internetul ortodox e plin de tineret, iar la slujbele din biserică sunt în marea majoritate doar băbuţele. Ce-i cu noi, iubiţii mei? Poate e vremea să ne urnim de pe scaun, fotoliu, canapea, şi să ne punem în genunchi?

pr. Constantin Cojocaru

sursa preotconstantincojocaru.blogspot.com