Intrarea Domnului în Ierusalim prăznuită la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
9:53, luni, 6 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: duminica floriilor, episcop nicodim, orhei

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stîlpărilor, este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor.
Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină, ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.
În ziua acestei mari sărbători, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor catedralei ”Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După Sfînta Liturghie a urmat slujba de sfințire a unei noi icoane a Sfintei Iulia, ce va împodobi sfîntul locaș, ctitorită de o familie de creștini care a solicitat să i se păstreze anonimatul.
La final, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care a evidențiat faptul că bucuria acestei sărbători este în strînsă legătură cu învierea dreptului Lazăr, ”prietenul Domnului” și fratele Martei și al Mariei, cel înviat după patru zile, prin care s-a adeverit și învierea noastră cea de obște, și cu săptămîna sfintelor și mîntuitoarelor Patimi, prin care am fost eliberați de sub stăpînirea morții. ”De aceea, a îndemnat Ierarhul, în săptămîna Patimilor ce ne stă în față să nu fim ca Iuda cel iubitor de arginți și să-l trădăm pe Hristos prin păcatele și nepăsarea noastră, ci, precum femeia din Betania, să cădem la piciorele Mîntuitorului cu rugăciune și cu lacrimi, primindu-L în inimile noastre prin Sfînta Împărtășanie, ca să prăznuim cu vrednicie Luminata Sa Înviere!”. De asemenea, Vlădica a felicitat mulțimea credincioșilor care s-a învrednicit de primirea Cinstitului Trup și de Viață Făcătorului Sînge al Mîntuitorului.
Domnul Valeriu Bulgari, ctitor al catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei a fost decorat cu medalia „Dreptul Nicodim”, în semn de recunoștință pentru binele săvîrșit spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii Ortodoxe.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni, http://www.eparhia-edinet.md/















































Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte...
Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în...
Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos şi despre orbirea spirituală Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum...
Astăzi, de marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor sub numele de Florii, Preasfinţitul Ioan de Soroca,...
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat în seara zilei de sâmbătă, 08 aprilie, slujba...
Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei. În Duminica Intrării Domnului Ierusalim (a Floriilor), Preacuviosul...
Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău