Învierea Domnului, prăznuită la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
6:39, luni, 2 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: învierea domnului, soroca, vicariatul de soroca
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a săvârșit Slujba de Înviere, în incinta Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, au participat alături de enoriași, dând slavă Dumnezeului celui Înviat, președintele raionului d-l Mihai Mîțu și primarul orașului Soroca d-l Victor Său, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale.
În cuvântul predicatorial, PS Ioan a arătat că Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârşite a Preasfintei Treimi. Este darul vieţii veşnice şi al nemărginitei responsabilităţi, întrucât Învierea înseamnă iubire, dar şi responsabilitate.
Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitul Părinte și Mitropolit Vladimir, toate eparhile din ţară, printre care şi Vicariatul de Soroca, s-au împărtăşit de Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adusă de o delegaţie condusă de Întâistătătorul Bisericii noastre.
Frumusețea slujirii arhierești a fost împodobită de cântările speciale ale acestei zile, răspunsurile la strană fiind date de corul Catedralei. La finalul slujbei, după ce mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, PS Episcop Iaon a adresat un cuvânt de învățătură tuturor celor au avut dragostea și răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiției îndătinate, a ciocnit un ou roșu cu fiecare dintre cei prezenți, rostind salutul pascal „Hristos a înviat!”.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/