Invitație la Hramul Catedralei-memorial în cinstea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
23:33, miercuri, 13 iulie, 2022 |
Vineri, 15 iulie 2022, cu prilejul împlinirii a 30 ani de la canonizarea Marelui Voievod al Moldovei, la Catedrala-memorial în cinstea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din incinta Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hîncești 84, va avea loc prima Sfântă și dumnezeiască Litughie la un an de la începerea lucrărilor de construcție a acestui minunat Locaș de închinare.
Cu referire la tradiționalul Drum al Crucii în jurul mun. Chișinău
Joi, 14 iulie:
07.00 – ÎPS Mitropolit Vladimir va săvârși Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, la Biserica Sf. Prooroc Ilie, bd. Mircea cel Bătrân, 20 după care pelerinii vor porni la drum conform programului stabilit (aici)
Vineri, 15 iulie:
07:00 – pelerinii participanți la Drumul Crucii în jurul mun. Chișinău vor ajunge la Catedrala-memorial de pe teritoriul Ministerului Apărării, aici se va săvârși Acatistul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt cu Sfințirea Apei.
08:45 – PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și responsabil de construcția Catedralei-memorial împreună cu preoții militari va întâmpina pe Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove și oaspeții de onoare. Va urma depunerea de flori și intonarea imnului „Când a fost să moară, Ștefan…” la monumentul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare după care se va săvârși Sfânta Liturghie.
După Sfânta Liturghie creștinii care s-au pregătit corespunzător, se vor împărtăși cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos iar toți cei prezenți vor primi câte un prânz după care vor porni spre următoarea locație – Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea.
Sursa: https://ciuflea.md/