ÎPS Arhiepiscop Anatolie a liturghisit la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
16:25, vineri, 19 decembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS arhiepiscop Anatolie, manastirea tiganesti, sf nicolae

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat, a liturghisit la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit PC Arhim. Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii, împreună cu slujitorii așezământului și un sobor de preoți și diaconi din diferite parohii.
Sfântul Ierarh Nicolae, cunoscut în întreaga lume drept mare milostiv și apărător al celor aflați în necaz, rămâne un model viu de iubire jertfelnică și smerenie. Viața sa, plină de fapte binecuvântate și de ajutor oferit în taină, arată că adevărata credință se descoperă în dragostea lucrătoare față de aproapele.
Prin minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după trecerea sa la Domnul, Sfântul Nicolae a dovedit puterea rugăciunii curate și apropierea lui de Hristos. De aceea, credincioșii din toate timpurile îl cheamă ca pe un grabnic ajutător și mijlocitor, încredințați că bunătatea sa nu cunoaște hotare.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie a transmis credincioșilor mesajul de felicitare și binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, îndemnându-i pe toți să urmeze exemplul Sfântului Nicolae în credință, milostenie și statornicie în viața creștină.
Sursa: https://episcopiasud.md/













În ziua praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta...
În Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca...
Joi, 25 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Învierii fiicei lui Iair, la 16 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop...
