ÎPS Mitropolit Vladimir a fost colindat de către corul preoțesc „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, la Reședința Mitropolitană
17:23, marți, 3 ianuarie, 2023 |

Marți, 03 ianuarie 2023, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reşedinţa Mitropolitană din Chișinău, corul preoțesc „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, care au venit cu un buchet de colinde străbune și cu un profund mesaj legat de sărbătoarea Nașterii Pruncului dumnezeiesc.
Colindătorii l-au felicitat pe Întâistătător cu sfintele sărbători de iarnă, dorindu-i deplină sănătate şi alese bucurii duhovniceşti.
La rândul Său, Mitropolitul le-a oferit daruri și le-a vorbit despre importanța vestirii Nașterii Domnului „Valoarea şi autoritatea colindului sunt bazate pe mesajul ce îl transmite, mesaj identic cu cel al Scripturii. Iar dacă teologia Întrupării Fiului este uneori complicată şi greu de înţeles, colindul ne spune în cuvinte simple, puse pe melodie, că Dumnezeu s-a pogorât la făptura umană ca s-o mântuie de rău”.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/




Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău