ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit în ziua prăznuirii Soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor 12 Apostoli, la Catedrala Mitropolitană
12:03, duminică, 13 iulie, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

În Duminica a V-a după Cincizecime și prăznuirea Soborului celor 12 Apostoli, 13 iulie 2025, Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Întâistătătorului i-a coliturghisit prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei și slujitorii prezenți.
Serviciul divin de astăzi a fost înfrumusețat de hirotonia ipodiaconului Serghei Musteața, Masterand în Teologie anul 2022 din cadrul ATOM, în treapta de diacon, pe seama bisericii de lemn „Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava”, din Chișinău.
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această Duminică să fie citită pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Matei 8, 28‑34; 9, 1 în care ni se prezintă Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei.
În cuvântul predicatorial, părintele Vadim a explicat învățăturile duhovnicești ce se desprind din această Pericopă Evanghelică.
„Din această Evanghelie aflăm că Mântuitorul Hristos a venit să dăruiască vindecare celor care se aflau sub robia diavolului, celor care se aflau în suferinţă, celor care se aflau în boală îndelungată, a spus Preasfinţia Sa: „El, Fiul Lui Dumnezeu venit în lume din iubire faţă de omul căzut a arătat tuturor înţelegere şi prin această atitudine a Sa ne învaţă şi pe noi cum trebuie să ne comportăm cu alţii, cu oamenii aflaţi în suferinţă, cu oamenii singuri, cu oamenii care sunt la marginea răbdării şi care nu mai sunt toleraţi de alţii, cei care locuiesc la marginea societăţii, cei pe care nimeni nu-i mai ajută. Mântuitorul Hristos a arătat întotdeauna această negrăită iubire de oameni faţă de toţi pe cei pe care i-a întâlnit”. La fel ca odinioară cei din ţinutul Gadara, preocuparea multora dintre noi pentru cele lumeşti este prioritară, în detrimentul celor duhovniceşti.
Soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor 12 Apostoli: Petru și Andrei, fratele său, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, Iacob, fiul lui Alfeu, Filip, Iuda, Vartolomeu, Simon Zilotul, Toma, Matei şi Matia
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md



































Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În această zi de adâncă aducere aminte, când se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru, ne...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat vineri, 27 februarie, Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite și sfințirea colivelor, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Joi, 26 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat la Catedrala Mitropolitană slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, citind ultima parte a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a citit miercuri seara, partea a treia a Canonului de pocăință al...
Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a oficiat miercuri, 25 februarie, Liturghia Darurilor înainte sfinţite unită cu Vecernia,...
În cea de-a doua zi a Postului Mare, marți, 24 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit cea de a doua...
