ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfințirea Bisericii și Sfânta Liturghie în parohia cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Ștefan Vodă
16:53, vineri, 1 octombrie, 2021 |
Vineri, 1 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfințirea Bisericii și Sfânta Liturghie în parohia cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Ștefan Vodă
Sărbătoarea a debutat cu săvârșirea Slujbei de Sfințire a Prestolului și a locașului, urmată de Liturghia praznicală.
Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Arhimandrit Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus, Prot. mitr. Constantin Portărescu, Protopop al bisericilor din raionul Ștefan Vodă, Prot. Ioan Apostol, parohul bisericii și un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Curchi, r. Orhei.
După mai mulți ani în care s-a lucrat cu multă dăruire de sine la acest lăcaș de cult, astăzi credincioșii ortodocși din zonă au asistat cu bucurie la sfințirea acestei biserici.
Pentru munca asiduă la edificarea bisericii, ÎPS Vladimir a decorat în timpul Vohodului mic pe ctitorul principal Ion Croitoru, cu înalta distincție mitropolitană – Ordinul Recunoștinței.
Preotul paroh Ioan Apostol a primit binecuvântarea arhierească de a purta crucea cu pietre scumpe și mitra. Iar, Prot. mitr. Constantin Portărescu, Protopop de Ștefan Vodă – Dreptul de a liturghisi cu Ușile Împărătești deschise până la Rugăciunea Domnească Tatăl Nostru.
La sfârșitul slujbei, a urmat înconjorul bisericii și un Te-Deum de mulțumire pentru ajutorul primit de la Bunul Dumnezeu în lucrarea înfăptuită. Totodată mai mulți ctitori și binefăcători s-au învrednicit de diplome și ordine mitropolitane.
După oficierea Te-Deum-ului, preotul-paroh Ioan Apostol, parohul bisericii, a mulțumit Întâistătătorului pentru slujirea arhipăstorească și pentru bunăvoința și dragostea părintească.
Spre final, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a rostit un cuvânt în care a apreciat efortul tuturor celor care au contribuit la această sfântă și bineplăcută lui Dumnezeu lucrare, în special a domnului Ion Croitoru, care cu multă jertfă și râvnă duhovnicească a ctitorit acestă nouă poartă a cerului, cu multă osteneală și iubire jertfelnică.
Felicităm pe toți credincioșii acestei parohii, harnici și dinamici, luminați de credință și rugăciune, aflați sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, a spus Mitropolitul.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md