ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Cuizăuca, r. Rezina
Credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cuizăuca, raionul Rezina au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, marți, 9 noiembrie 2021, prilejuite de vizita Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, pentru a târnosi biserica din localitate, după ample lucrări de renovare.
La orele dimineții, ÎPS Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat în fața bisericii de către părintele paroh Prot. Ioan Cozonac, împreună cu familia, clerul și enoriașii. A urmat apoi slujba de sfințire a Prestolului, cu toate cele prescrise în rânduiala slujbei.
Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova i-au fost alături în rugăciune: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Igor Cojocari, Protopop de Rezina, Prot. mitr. Vasile Rotari, Protopop de Șoldănești, PC Arhim. Iov (Cristea) de la mănăstirea Curchi, preoți din circumscripție și invitați din alte eparhii.
În timpul Sfintei Liturghii, la Vohodul mic, parohul bisericii din Cuizăuca, Prot. Ioan Cozonac fost decorat de către Arhipăstor cu dreptul de a purta palița și crucea cu pietre scumpe, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sârguincioasă și pentru munca depusă cu multă osârdie în această parohie.
La raportul Protopopului de Rezina, Prot. mitr. Igor Cojocari, mai mulți clerici ai Protopopiatului Rezina au primit din partea Mitropolitului decorații bisericești.
După Liturghie a urmat un Tedeum de mulţumire și sfințirea unei troițe, iar mai târziu ÎPS Vladimir a felicitat credincioşii din Cuizăuca cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria localităţii.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din Cuizăuca.
Cei mai sârguincioși enoriași, în semn de recunoștință pentru aportul adus la renovarea bisericii, au primit diplome arhierești.
Nici de data aceasta, Mitropolitul Vladimir nu i-a trecut cu vederea pe cei mai mici, dăruindu-le cărțulii de rugăciune, spre întărire și creștere duhovnicească şi amintire a acestei frumoase întâlniri.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md