ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat primul acatist din anul 2025, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
10:18, vineri, 3 ianuarie, 2025 | Cuvinte-cheie: Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! (Condacul 1)
În dimineața zilei de vineri, 3 ianuarie 2025, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat primul Acatist al Acoperământului Maicii Domnului, în fața Icoanei Maicii Domnului – Ocrotitoarea Moldovei, la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” din Chișinău.
Din soborul de preoți au fost prezenți prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, prot. mitr. Constantin Portărescu, protopop de Ștefan Vodă, prot. mitr. Vadim Ceban, protopop de Anenii Noi, preoți și diaconi din cadrul Eparhiei Chișinăului.
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în fața icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ se săvârşeşte în fiecare zi de vineri, la ora 7.00.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Maica Domnului luminează cu cinstitul ei Acoperământ „pe poporul ce o mărturiseşte întru credinţă, din curată inimă, ca adevărată Maică...
Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se...
Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a...

Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău