ÎPS Mitropolit Vladimir a resfințit biserica “Chipul Domnului Nefăcut de mână” din mun. Chişinău
15:08, duminică, 12 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: biserica, mitropolit vladimir, panihida, sfintirea bisericii
Dimineaţa zilei de sâmbătă a fost una de deosebită bucurie pentru credincioşii din parohia „Chipul Domnului nefăcut de mână” din Chișinău, unde după finisarea lucrărilor de reparație a fost săvârşită sfinţirea sfântului lăcaş.
Serviciul divin, oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir şi un numeros sobor preoţesc din protopopiatul II Chișinău, a început cu sfinţirea bisericii, după care a fost oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia parohul bisericii, Prot. Mitr. Gheorghe Jeverdan a fost decorat cu dreptul de a sluji cu Ușile Împărătești deschise până la Tatăl Nostru, iar mai mulți ctitori au fost distinşi cu diplome arhierești.
După Liturghie Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii, exprimându-şi speranţa că și de acum înainte, acest sfânt lăcaș va fi locul unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale. Totodată, Înalt Prea Sfinţia Sa a sugerat părintelui paroh şi enoriaşilor ca pe lângă biserică să fie deschisă şi o şcoală duminicală pentru a educa tinerele vlăstare în spiritul credinţei strămoşeşti.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înalt Prea Sfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii acestei parohii, pentru îndemnurile primite, dar şi pentru susţinerea primită din partea arhiereului.
Mai târziu, a fost săvârşită Panihida pentru vrednicii de pomenire Egumenul Serafim Dabija și Arhimandritul Nicandru Munteanu care cu ani buni în urmă au stat la baza înființării acestei biserici.
* * *
Biserica cu hramul „Chipul Domnului nefăcut de mînă” – Scurt istoric:
Biserica cu hramul „Chipul Domnului nefăcut de mînă” situată pe strada Boteaza 1, sect. Botanica a fost construită in anii 2000-2004, după proiectul arhitectului orăşenesc Alexandru Semco.
Teritoriul pe care se află această biserică a fost locul de trai al Egumenului Serafim Dabija (1915-1985), care a lăsat moştenire fiului său duhovnicesc arhimandritului Nicandru Munteanu toată gospodăria, cu gîndul şi cu dorinţa, ca pe acest loc să fie înălţat un locaş sfînt.
În anul 1999 arhimandritul Nicandru, din propria iniţiativă şi la dorinţa egumenului Serafim, adună actele necesare şi cu binecuvîntarea Mitropolitului Vladimir, pune piatra de temelie a noului locaş.
Tot în acelaşi an arhimandritul Nicandru este repartizat ca stareţ la mănăstirea Hîrbovăţ Călăraşi, iar construcţia bisericii este încredinţată preotului Gheorghe Jeverdan, care in anul 2000 începe construcţia sfîntului locaş.
Totodată prin decretul Mitropolitului Vladimir este numit ca paroh.
In anul 2004, după finisarea lucrărilor de construcţie, de ziua hramului, la 29 august, Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, împreună cu un sobor de preoţi a oficiat sfinţirea bisericii şi a Sfîntului Pristol, după care parohul a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie bisericească Mitra.
La momentul de faţă în biserică se află şase părticele de moaşte ale sfinţilor Sf.Mc. Pantelimon, Cuv.Serafim, Cuv. Antipa, Sf.Mc.Gheorghe, Cuv. Cucşa, Cuv. Zosima, Savatie şi Gherman.
sursa mitropolia.md