ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit piatra de temelie a bisericii cu hramul “Acoperemântul Maicii Domnului” din Chişinău
7:11, luni, 14 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: Acoperământul Maicii Domnului, biserica, liturghie, mitropolia, mitropolit vladimir

În dimineaţa zilei de ieri, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica cu hramul “Acoperemântul Maicii Domnului” din Chişinău, aflată pe locul fostei biserici militare din capitală.
Aici Întâistătătorul a avut parte de o întâmpinare călduroasă din parte clericilor sfântului lăcaş şi a numeroşilor enoriaşi dornici să împărtăşească bucuria rugăciunii dimpreună cu Arhipăstorul.
În timpul slujbei, părintele Victor Luchin, parohul bisericii, a fost ridicat de către Mitropolit în treapta de Protoiereu, iar părintele Veaceslav Rotari s-a învrednicit de a purta Cruce cu Pietre Scumpe.
După Liturghie, Vlădica Vladimir a sfinţit piatra de temelie a viitoarei biserici care se va înălţa pe locul exact al aflării vechiului sfânt lăcaş.
La finele serviciului divin, adresându-se binecredincioasei adunări, Înalt Prea Sfinţia Sa i-a felicitat pe toţi cu ocazia acestui eveniment emblematic atât din viaţa parohiei, dar şi a întregului oraş, îndemnând creştinii în frunte cu părintele-paroh să muncească cu dedicaţie şi osârdie pentru a duce la capăt această lucrare necesară şi bineplăcută lui Dumnezeu.
La rândul său, părintele Victor Luchin a adresat ÎPS Mitropolit sincere şi fieşti mulţumiri din partea sa personal, dar şi din partea întregii comunităţi pentru sfatul cel bun şi sprijinul permanent al Arhiereului în munca de zidire a noului sfânt lăcaş, nădăjduind că şi mai departe Înalt Prea Sfinţia Sa se va ruga pentru izbânda lucrărilor demarate. Iar ca amintire a evenimentului de astăzi, părintele Victor a dăruit Mitropolitului o frumoasă icoană lucrată manual, cu chipul Maicii Domnului.
La final ctitorii au primit alese distincţii bisericeşti, iar credincioşilor li s-au oferit iconiţe cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Kiril.
sursa mitropolia.md

















ПОКРОВ. ПРАЗДНИКИ. Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost instituită în jurul anului 930....
Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului,...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât...
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta,...
Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad cum ne vorbește despre Acoperământul Maicii Domnului precum și despre pelerinajul de la Sf. Paraschiva....
Iată măsura dreaptă pe care n-o poate tăgădui nimeni: ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac şi eu lui şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău