ÎPS Mitropolit Vladimir a slujit în parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Volintiri, r. Ștefan Vodă
18:14, duminică, 11 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, protopopiatul stefan voda

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a slujit în duminica a patra după Învierea Domnului, în parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Volintiri, r. Ștefan Vodă.
Serviciul divin a început cu rânduiala sfințirii bisericii după care a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Întâistătătorului i-a coliturghisit: prot. Constantin Portărescu, protopop de Ștefan Vodă, iereul Ioan Miron, parohul bisericii, prot. Nicolae Florinschi, parohul bisericii “Sf. M. Mc. Gheorghe (Rusă)” din Chișinău, precum și un sobor de preoți și diaconi.
La vohodul mic, Mitropolitul a oferit preotului-paroh, iereul Ioan Miron, dreptul de a purta paliță și cruce cu pietre scumpe, în semn de apreciere a muncii pe care o depune în parohia incredințată spre păstorire.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Mănăstirii Țigănești, condus de dl dirijor Daniel Bostanica.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul bisericii, sfințirea trapezei, și un te-deum de mulțumire Domnului.
Dna preoteasă împreună cu copiii de la școală au interpretat un concert de cântece pascale.
Toți cei prezenți au primit de la Mitropolit, cărțulii de rugăciune și iconițe, în semn de amintire a acestui eveniment istoric din viața bisericii.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md





















































Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În această zi de adâncă aducere aminte, când se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru, ne...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat vineri, 27 februarie, Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite și sfințirea colivelor, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Joi, 26 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat la Catedrala Mitropolitană slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, citind ultima parte a...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a citit miercuri seara, partea a treia a Canonului de pocăință al...
Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a oficiat miercuri, 25 februarie, Liturghia Darurilor înainte sfinţite unită cu Vecernia,...
În cea de-a doua zi a Postului Mare, marți, 24 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit cea de a doua...
