ÎPS Mitropolit Vladimir a slujit Sfânta Liturghie în Peștera Nașterii Domnului din Bethleem – locul în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om
10:22, sâmbătă, 10 decembrie, 2022 |

Vineri, 9 decembrie 2022, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a slujit Sfânta Liturghie în Peștera Nașterii Domnului din orașul Bethleem, împreună cu PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și un sobor de preoți și diaconi ai BOM.
Pe locul peșterii din Betleem, în care Hristos a coborât din ceruri și S-a făcut purtător de trup pământesc, se înalță, astăzi, Biserica „Nașterea Domnului”. Este una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume. Un loc de închinare unic. Un izvor nesecat de bucurii ale credinței, din care multe suflete însetate de mântuire se adapă și se fac lăcașuri ale Duhului Sfânt.
Peștera „Nașterii Domnului” este o grotă rectangulară, aflată dedesubtul bisericii (chiar sub altarul central), cu o lungime de 12 m și o lățime și înălțime de 3 m. Este locul de maxim interes al pelerinilor, la care se ajunge coborând niște trepte. După cum am arătat mai sus, această grotă a fost cinstită ca loc al Nașterii lui Hristos încă din secolul al II-lea.
În timpul Sfintei Liturghii, Mitropolitul, împreună cu toată suflarea prezentă în Biserica Naşterii Domnului, au înălțat rugăciuni pentru pacea în lume și în Țara noastră.
După rugăciunea Tatăl nostru, preoții dar și mulți dintre pelerinii moldoveni au primit din mâinile arhiereilor, Sfintele Taine.
„Binecuvintează Doamne pe toți pelerinii la Sfintele Locuri ca, sănătoși, în pace și cu bună-sporire întorcându-se, să Te laude pe Tine din toată inima, amin!”
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md




























Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău