ÎPS Mitropolit Vladimir: Acolo unde este Adevărul, există și potențial pentru a face față tuturor tentativelor de discreditare și de a contracara orice atacuri
16:03, sâmbătă, 30 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: adevărul, ips vladimir, mitropolit vladimir, pace, proteste, provocari, viața Bisericii

– Cum trebuie să reacţioneze Biserica în toată plinătatea ei la provocări ?
– Biserica trebuie să reacționeze calm, oricât de mari nu ar fi provocările și pericolele. Să ținem minte că îl avem pe Hristos cu noi și orice nu s-ar întâmpla, Domnul se va îndura de poporul Lui. Totodată trebuie să nu dăm nimănui motive pentru a iniția provocări. Neprietenii Bisericii așteaptă orice moment ca să mai lanseze un zvon, sau un material “compromițător”. De aceea este nevoie de unitate, de coordonare a acțiunilor, pentru ca atunci când o va cere situația să venim cu un mesaj clar, care să nu lase loc de nedumeriri, prin intermediul căruia să ne reiterăm încă o dată poziția și aspirațiile.
– Biserica are potenţialul necesar pentru a face faţă şi mai departe tentativelor de discreditare?
– Acolo unde este Adevărul, există și potențial pentru a face față oricăror tentative de discreditare și de a contracara orice atacuri. Dacă e să analizăm istoria bisericească, vom observa porniri violente la adresa Bisericii încă de la începuturile ei, însă după cum bine vedeți, toate încercările de slăbire a acesteia s-au soldat cu un eșec absolut. Capacitatea de apărare nu se datorează puterilor omenești, care o dată și o dată slăbesc, ci prezenței lui Hristos în mijlocul oamenilor ce veghează liniștea și bunăstarea Bisericii. Aceștia s-au încrezut în Domnul și au izbândit, oferindu-ne o lecție de credință foarte importantă nouă, celor care avem de multe ori tendința să dăm înapoi chiar și în fața celui mai mic pericol. Atâta timp cât vom fi cu rugăciunea în suflet și în gând, atâta timp nimeni niciodată nu va reuși să ne biruie, indiferent de puterea și resursele lui
– Cu ce sfaturi veniţi către jurnaliştii care reflectează evenimentele vieţii bisericeşti autohtone?
– Jurnaliștilor autohotni, majoritatea dintre care sunt oameni cu o reputație profesională excelentă, le-aș sugera să încerce să privească Biserica din perspectiva activității ei misionare, a implicării în proiecte de ajutorare a celor nevoiași și a mesajului pe care îl propovăduiește – cel de pace și bună înțelegere între oameni, indiferent de interesele și viziunile lor.
Numai așa mesajul despre Biserică va fi cu adevărat obiectiv și util societății, deoarece până la urmă acesta și este scopul unei știri, să prezinte cetățeanului un mesaj constructiv, demn de luat ca exemplu. În Biserica Ortodoxă din Moldova sunt foarte mulți oameni care ar putea să ofere astfel de exemple, rămâne doar ca aceștia să fie văzuți și auziți. Iar noi subliniem încă o dată disponibilitatea și deschiderea noastră către toți cei care doresc cu adevărat să prezinte realitatea bisericească, pentru ca astfel, împreună – cler și societate civilă, să ne unim forțele așa încât exemplul nostru să fie un reper pentru generații și generații de-a rândul.
Nu în ultimul rând, fiecare în parte și toți împreună avem o datorie față de patrie și neam, care trebuie să aibă prioritate și să se reflecte în activitatea noastră de zi cu zi. Consider că mai ales la acest capitol Biserica și mass-media trebuie să își dea mâna pentru promovarea unui mesaj de demnitate națională și patriotism – izvorât din spusele Sfântului nostru Voievod Ștefan cel Mare: “Să stați strajă la hotare, să păziți acest pământ!”
Fragment din interviul: „Acolo unde este Adevărul, există și potențial pentru a face față tuturor tentativelor de discreditare și de a contracara orice atacuri”, sursa: www.mitropolia.md


De-a lungul timpului, mai mulţi Sfinţi Părinţi au explicat rolul Sfântului Duh în contextul unităţii Sfintei Treimi, aşa cum, de...
VINEREA PATIMILOR. Ziua a V-a A fost noapte. Adâncă . Şi apoi dimineaţă. Părea că nu mai vine dimineaţa. Agitaţia...
1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că...
Mai întâi suntem datori a ne aminti pururea de Domnul Dumnezeu, ca să ne bucurăm de nădejdea în El, urmând...
Ferice de acela care a înţeles taina crucii. Ferice de acela care nu s-a smintit de patimile Mele. Ferice de...
Joi [Fapte 14,20-27; In. 9,39 -10,9] „Şi a zis Iisus: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care...
Luni [Fapte 12, 12-17; In. 8, 42-51]. Pe seama cărei pricini credeţi că a pus Domnul faptul că iudeii nu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău