ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, a liturghisit în duminica a II-a după Paşti, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău
17:40, duminică, 23 aprilie, 2023 | Cuvinte-cheie: ips vladimir

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Înaltpreasfinția Sa a avut coliturghisitori pe prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al catedralei împreună cu clerul slujitor în prezența credincioșilor, care au pășit pragul catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în Duminica a II-a după Paști, pe Sfântul Apostol Toma. În această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin ușile încuiate, pentru a doua oară după Înviere. Pentru că Toma nu credea în Înviere, Hristos l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturisește fără nici o îndoială pe Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel, încă o dată, pentru cei care nu puteau crede.
Credința este această capacitate spirituală de a simți pe Dumnezeu prezent în viața Bisericii. Această prezență este simțită de cei care Îl iubesc pe Hristos, chiar dacă nu-l văd fizic, printr-o cunoaștere dincolo de vederea trupească.
La finele slujbei, prot. Vadim Cheibaș a relatat pericopa evanghelică de la Ioan, ce sa citit astăzi și a îndemnat credincioșii să pomenească pe cei trecuți din viața pământească după tradiția Ortodoxă, fără a transforma acest eveniment duhovnicesc în ospețe și chefuri, ci prin rugăciune multă și smerită, să ceară lui Hristos cel Înviat, ca să le ierte celor adormiți păcatele și să le dea odihnă veșnică.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/



































Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta Liturghie...
„Stea luminoasă te arăți pe cerul cel de taină, Ierarhe Dionisie, și ne ești călăuză nerătăcită, prin care calea de...
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, după oficierea la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, a Sfintei Liturghii și a slujbei de...
La data de 16 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat în catedrala mitropolitană...
După oficierea Sfintei Liturghii de la catedrala episcopală din or. Comrat prilejuită de jubileul de 25 ani de arhierie ai...
La data de 12 septembrie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir condus Liturghia praznicală prilejuită de...
La data de 11 septembrie 2023, în ziua pomenirii Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, înconjurat de...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău