Iubirea conjugală. Despre îndatoririle și responsabilitățile soților

Iubirea conjugală

     Una din îndatoririle familiale este dragostea dezinteresată. Se cuvine ca fiecare dintre soți să-și uite pe al său „eu” și să-și consacre întreaga sa viață celuilalt. Iar dacă ceva nu merge cum trebuie, fiecare să se învinuiască pe sine însuși, nu pe celălalt. Într-o relație de iubire conjugală este nevoie de multă reținere și răbdare, căci nerăbdarea poate să strice totul. Numai un singur cuvânt spus cu asprime poate împiedica pentru multă vreme complicatul proces de contopire a sufletelor. Iată de ce ambele părți trebuie să-și dorească cu tot dinadinsul o căsnicie fericită și împreună să depășească orice obstacol care le stă în calea fericirii. Căci, anume iubirea cea mai puternică are nevoie de o consolidare zilnică. Iar grosolănia, brutalitatea este cel mai puțin indicată și de neiertat anume în propria casă, în relația cu oamenii pe care îi iubești cel mai mult.

     Există un singur cuvânt, care le cuprinde în sine pe toate și acest cuvânt este „dragoste”. Cuvântul „dragoste” cuprinde în sine un noian de idei și gânduri despre viață și datorie, iar atunci când studiem acest cuvânt mai atent și mai profund constatăm că fiecare dintre aceste idei și gânduri se profilează în modul cel mai luminos și deslușit.

     Dragostea poate să descopere în femeie foarte multe lucruri, pe care însă ochii străini nu au cum să le vadă. Dragostea poate să voaleze toate neajunsurile femeii, dragostea este capabilă să transfigureze chiar și trăsăturile ei cele mai modeste.

     Un alt element important al vieții de familie este atitudinea iubitoare unul față de celălalt; și nu este vorba aici de o dragoste în sensul obișnuit al cuvântului, ci o dragoste cultivată în viața cea de zi cu zi a familiei, o expresie a dragostei în cuvinte și fapte. Iar politețea, în familie, se cuvine să fie una sinceră și firească, nu una formală. Căci bucuria și fericirea în familie sunt necesare copiilor nu mai puțun decât aerul și lumina soarelui le sunt necesare plantelor.

Despre îndatoririle și responsabilitățile soților

     După încheierea căsătoriei, primele și cele mai importante lucruri sunt obligațiunile soțului față de soția sa, iar a soției – față de soțul său. De acum înainte cei doi trebuie să trăiască unul pentru altul, trebuie să-și dea și viața unul pentru altul. Căci mai înainte de nuntă, fiecare dintre ei era nedesăvârșit. Iar nunta este unirea a două părți într-una singură. Două vieți se leagă împreună cu o legătură foarte strânsă și care de acum înainte nu mai sunt două vieți, ci una singură. Iar fiecare dintre cei doi soți poartă până la sfârșitul vieții sale o sfântă responsabilitate pentru fericirea și binele suprem al celuilalt. Fiecare soție trebuie să știe că atunci când ea se află în confuzie și dificultate, oaza de siguranță și liniște, alinarea și mângâierea, o va afla numai în iubirea soțului său. O soție se cuvine să știe că el o va înțelege, că se va purta cu ea foarte delicat, că va folosi chiar și forța pentru a o apăra. Ea niciodată nu trebuie să se îndoiască de faptul că el o va compătimi mereu, în toate cele mai grele clipe ale vieții sale. Trebuie ca o soție să nu aibă niciodată frica că atunci când ea va căuta apărarea soțului său, el o va întâmpina pe ea cu răceală și reproș.

     Iar soțul se cuvine să aibă încredere în soția sa, să-i ceară sfatul în toate planurile și întreprinerle sale. Poate că ea nu se pricepe atât de bine la afaceri ca și el, dar cu siguranță va fi capabilă să-i propună multe sfaturi prețioase și de mare folos, deoarece este știut faptul că intuiția feminină este cu mult mai iute decât logica masculină. Și chiar dacă soția nu-și poate ajuta soțul în afaceri, dragostea sa față de el o obilgă să se pătrundă adânc de grijile bărbatului său. Și ea este nespus de fericită atunci când soțul îi cere sfatul, iar întru acest fel ei se apropie și mai mult unul de altul.

     Se cuvine ca mâinile unui soț, însuflețite de dragoste, să poată face totul. Se cuvine ca un soț iubitor să aibă și o inimă mare. Și foarte mulți suferinzi vor putea găsi ajutor într-o adevărată familie. Soțul unei soții creștine se cuvine să se unească cu ea numai în dragostea lor față de Hristos. Iar din dragoste față de ea, el va trece prin toate încercările credinței. Căci împărtășindu-se de viața ei, îmbogățită de credință și rugăciune, el își leagă și viața sa de Cer. Soțul și soția, fiind uniți aici pe Pământ prin credința comună în Hristos, își retopesc dragostea unul față de altul într-o dragoste comună față de Dumnezeu, iar prin aceasta vor fi uniți și în Cer pe vecie. De ce oare aceste inimi cheltuie ani de zile, împletindu-și viețile, pentru a se altoi unul într-altul, pentru a-și contopi sufletele într-o singură viață, pe care nu o poți dobândi decât numai în cealaltă lume? De ce să nu cauți chiar de la început veșnicia?

     Pentru ca să fii o soție credincioasă, nu este nevoie să fii și întruchiparea unui vis poetic, un frumos tablou sau o efemeră creațiune, pe care ți-e frică s-o atingi, este suficient să fii o femeie sănătoasă, puternică, practică, harnică, capabilă să-ți împlinești obligațiunile vieții de familie, dar marcată totuși de acea frumusețe, pe care i-o poate conferi sufletului numai un înalt și nobil scop.

     Prima cerință față de o soție este devotamentul, fidelitatea, un devotament în cel mai deplin sens al cuvântului. Așa încât inima soțului său să se poată încredința ei fără de nicio rezervă sau teamă. Încrederea absolută – iată fundamentul unei iubiri devotate. Iar o umbră de îndoială, cât de mică, poate să năruie armonia unei vieții de familie. O soție credincioasă și devotată poate să dovedească că este demnă de încrederea soțului său numai prin caracterul și purtarea sa ireproșabilă. Iar soțul său este sigur de dragostea ei și știe bine că inima ei este devotată și nestrămutată în iubirea sa față de el. El știe că ea îl sprijină cu toată sinceritatea în aspirațiunile și întreprinderile sale. Foarte important este și faptul că soțul îi poate încredința soției sale fidele întreaga administrare a casei, fiind absolut sigur că toate vor merge bine. Căci risipa și extravaganța unor soții au distrus fericirea multor familii.

     Pentru oricare dintre soții prima și cea mai importantă obligațiune în familie este organizarea, amenajarea și buna administrare a casei sale. O soție se cuvine să fie bună la inimă și generoasă. Iar femeia, a cărei inimă nu este rănită de vederea suferinței și care nu caută sa ajute pe aproapele, atunci când aceasta este în puterile sale, este lipsită de una dintre cele mai importante calități feminine, calitate ce constituie fundamentul a însăși firii femeiești. O adevărată femeie poartă împreună cu soțul său povara grijilor bărbătești. Și orice i s-ar întâmpla lui în decursul zilei, atunci când el intră pe ușa casei sale, el trebuie să intre într-o atmosferă de iubire. Alți prieteni ai săi ar putea să-l trădeze, dar devotamentul soției sale trebuie să fie nestrămutat. Iar în clipele de restriște, când asupra lui se lasă întunericul, când el este înconjurat de greutăți și amărăciune, ochii devotați ai soției îl privesc pe soț ca două stele pline de nădejde ce strălucesc în neagra beznă. Și atunci când el este răpus, zâmbetul ei îl ajută să-și recapete puterile, la fel cum raza soarelui ridică floarea ofilită.

Fragment din Despre căsătorie şi viaţa de familie

Extrase din însemnările împărătesei Rusiei

Alexandra Feodorovna Romanova

Traducere din rusă de Dumitru Lăpușneanu

Text redactat de Anastasia Voleanschi