Iubirea e cruce şi, dacă se bazează numai pe sentimente omeneşti, degrabă moare
15:21, sâmbătă, 18 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: binecuvantrea parintilor, cruce, dragoste, maica siluana, sfaturi pentru tineri, tineri

Este posibil să simt, când îmi îmbrăţişez prietena, o bucurie nespusă, cerească? Ce înseamnă asta din perspectiva lui Dumnezeu?
Sigur că da! Tocmai de aceea ne-a făcut Dumnezeu diferiţi şi de aceea ne-a lăsat îmbrăţişarea, ca să simţim bucurie cerească şi dumnezeiască. Dar atenţie, măicuţă! Nu ţinem mult, că dracul e şi el pe acolo şi poate să facă ravagii cu sugestiile lui…
Da, Dumnezeu a pus în om bucuria apropierii de fiinţa pe care o doreşte cu iubire. Numai că iubirea e cruce şi, dacă se bazează numai pe sentimente omeneşti, degrabă moare. Se stinge.
Să luăm aminte să cerem binecuvântarea Domnului şi să împlinim poruncile Lui în orice bucurie omenească. Bucuria noastră e binecuvântată de Dumnezeu. Aşadar, atunci când îţi strângi în braţe iubita şi simţi bucurie cerească zici: „Doamne, binecuvântează-mă şi ia-mi-o din braţe, ca să nu cad în păcat şi du-mă la maică-sa să-i cer mâna şi să facem nuntă, c-om avea casă, că n-om avea casă, dar, să fie, s-o îmbrăţişez şi eu cu harul Tău”, atunci e bine, măicuţă. Acolo e pregustarea darurilor cereşti oferite de Dumnezeu familiei creştine.
Şi să ştii că acum te cred şi nu te cred deplin. Te aştept să vii, după zece ani de căsnicie, să-mi spui că simţi aceeaşi bucurie… Atunci voi fi convinsă că bucuria ta de acum e cerească şi nu o exaltare trupească şi sufletească de moment.
Să vă bucuraţi de aceste minuni ale tinereţii, dar să nu aveţi încredere oarbă, maică! Să supuneţi toate la proba iubirii în Hristos şi a îndurării şi răbdării a tuturor încercărilor de pe Cale.
Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 44

Părinții sânt stăpâni peste copiii lor. Ei îți pot încredința copiii lu Dumnezeu sau satanei. M-am minunat când am înțeles...
A venit, nu demult, la mine o femeie de patruzeci şi ceva de ani, care are un mare necaz: fiul...
Cel ce crede in Dumnezeu sa fie incredintat ca Dumnezeu se tine de cuvant si implineste ce a spus numai...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău