Iubirea soţiei e o mare putere!

Te plângi, roaba lui Dumnezeu, de bărbatul tău, te necăjeşti de soarta ta cea amară. Şi cum să nu te necăjeşti, cum să nu te întristezi? Rar e zi de la Dumnezeu în care nenorocitul tău de bărbat să nu fie beat, rar e zi de la Dumnezeu în care să nu auzi de la el ocări, iar câteodată te şi bate… Omul beat parcă e nebun: greu e să-i faci pe plac, caută mereu nod în papură… Şi atunci, cum să nu se necăjească nevasta, cum să nu plângă?

Şi plângi, necăjeşte-te, roaba lui Dumnezeu, de vreme ce amarul striveşte inima ta ca o piatră grea, de vreme ce nu poţi să înduri liniştită toate necazurile. Prin plângeri nu faci decât să-ţi pui sare pe rănile inimii. Dar crezi că nenorocitul tău soţ este fericit aşa cum e, înrăit în beţia sa? Oare sufletul lui nu suferă, oare conştiinţa lui nu e chinuită? Oare nu are de îndurat dureri chiar în trupul său otrăvit de votcă? Cine ştie? Poate că sufletul lui suferă mai mult decât al tău: tu măcar ai conştiinţa liniştită, pe când el, rob al patimii sale, nu se poate stăpâni, dracul beţiei îl chinuie – cum să nu-ţi fie milă de el? Şi cui o să-i fie milă, cine îi va fi înger păzitor, dacă nu tu, ajutorul lui dat de Dumnezeu? Şi cine este mai aproape de soţ decât soţia? Va lăsa omul, s-a zis, pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de soţia sa, şi vor fi cei doi un trup (Mt. 19, 5). Acestea sunt cuvinte rostite de însuşi Hristos, Mântuitorul nostru. Oricât de neplăcut ţi-ar fi soţul când este beat, tot e un trup cu tine – iar când pe tine te doare capul, ce faci, îl smulgi de pe umeri?

Poate că Dumnezeu a rânduit să te măriţi tocmai cu acest om nenorocit, stăpânit de patima beţiei, tocmai ca prin tine să mântuiască sufletul lui sărman. Şi dacă aşa stau lucrurile, gândeşte-te: ce mare fericire ţi-a menit Dumnezeu – să fii unealta lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii unui om apropiat! Şi atunci, mai poţi să cârteşti împotriva sorţii tale amare?

Aşadar foloseşte toată puterea iubirii tale ca să mântuieşti sufletul nenorocitului tău de soţ! Iubirea soţiei e o mare putere. Inima ta a fost zidită pentru iubire; trebuie, deci, să trăieşti cu inima, nu cu mintea, prin iubire, nu prin gândire… Nu vrea să te asculte? Te ocărăşte? Nici atunci să nu te descurajezi, ci tocmai atunci să alergi mai mult la Dumnezeu, să cazi la Împărăteasa Cerurilor, fierbintea şi atotputernica noastră Apărătoare înaintea lui Dumnezeu. O, cât de puternică este rugăciunea ei către Domnul pentru femeile ca tine, care suferă fără vină! Ca să te mângâi, îţi voi povesti istorisirea unei femei-muceniţe asemenea ţie despre felul cum i-a ajutat Împărăteasa Cerurilor.

„Mult amar am văzut, multe lacrimi am vărsat din tinereţile mele, când bărbatul meu trăia în beţie. Ce câştiga, bea pe loc, în cârciuma din satul vecin. Odată, toamna târziu, au venit geruri mari, trei copii zăceau cu vărsat, pe moarte. A venit praznicul icoanei Maicii Domnului din Kazan. Dimineaţa devreme vine vecina şi povesteşte că bărbatul meu s-a îmbătat iar, şi-a băut şi hainele de pe el, a rămas numai în cămaşă. De amar, am căzut pe laviţă şi am început să mă tânguiesc cu deznădejdea în inimă. Vecina s-a speriat, a început să mă mângâie.

«Astăzi, zice, este praznicul Împărătesei Cerurilor, e păcat să plângi aşa, hai cum mine la biserică să ne rugăm, poate te uşurezi. Iar de copii o să aibă grijă deocamdată soacra…» Nu ştiam ce să mai fac de atâta amar cumplit; m-am sculat şi m-am dus la biserică. Când am ajuns, acolo cântau foarte umilincios: «Apărătoare Osârdnică, Maica Dumnezeului Preaînalt, pentru toţi rogi pe Fiul Tău…» Lacrimile îmi curgeau râu; am căzut în genunchi şi plângeam, şi mă rugam, şi parcă mi se rupea inima în bucăţi. Nu vedeam pe nimeni în jurul meu, numai auzeam: «De ce plânge aşa, de parcă i-au murit şi tatăl, şi mama?» «Nu, ziceau alţii, nu mai are demult nici tată, nici mamă, însă o duce greu de tot: bărbatul ei…»

Atunci am plâns şi mai cu amar, am început să mă rog şi mai fierbinte: «Măicuţă, Apărătoarea mea! Cum să trăiesc eu?! Nu plec de la tine, apără-mă, mijloceşte pentru nenorocita de mine!» Şi a mijlocit Împărăteasa Cerurilor, a auzit rugăciunea mea amărâtă. N-am uitat până în ziua de azi: am ajuns acasă şi nu-mi venea să-mi cred ochilor – bărbatul meu era acasă şi era treaz… Mi-a scăpat fără să vreau: «Ce-i asta, Doamne? Nu cumva te trezeşti din beţie, bărbate?» «Da», zice, şi privea la mine aşa, cu teamă. Şi a povestit că dimineaţa, cum s-a sculat din pat, s-a dus drept la cârciumă, şi cum a ajuns la uşă şi a pus mâna pe clanţă, parcă a strigat cineva după el: «Întoarce-te, du-te acasă!» Nici el nu şi-a dat seama de ce s-a speriat, dar a rupt-o la fugă până a ajuns acasă. I-am povestit îndată cum n-am mai pus picătură în gură, sunt de-acum 25 de ani şi mai bine..

Aşa şi-a încheiat povestirea femeia aceea simplă, fericită că i-a ajutat Împărăteasa Cerurilor ca bărbatul ei să-şi bage minţile în cap şi l-a izbăvit de patima beţiei. Roagă-te şi tu pentru nenorocitul tău de bărbat, cere ajutor de la Sfinţii lui Dumnezeu, mai ales de la Mucenicul Bonifatie, care a fost el însuşi ispitit de patimile curviei şi beţiei, şi ca atare îi poate ajuta pe cei ispitiţi…

Din Sfântul Tihon din Zadonsk, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 127-133