La Costești a avut loc dezvelirea monumentului „Familiei”
12:55, duminică, 30 octombrie, 2022 |

Cu participarea, sfințirea și binecuvântarea părintelui stareț al mănăstirii Putna, PC Arhim. Melchisedec Velnic, sâmbătă, 29 octombrie 2022, în s. Costești, r. Ialoveni, a avut loc dezvelirea monumentului „Familiei”, în onoarea și grație celor care construiesc familii și duc neamul nostru mai departe.
E vorba despre tata și mama, eroii noștri ai tuturor, cărora le datorăm viața. Din acest motiv, la inițiativa diaconului Ion Scutaru, cu implicarea dlui primar Vasile Borta, cu suportul agentului economic Ion Mereacre, dar și cu binecuvântarea starețului Mănăstirii Putna, s-a decis să se lase o amintire veșnică familiei.
Familia este mediul unde întotdeauna găsești afecțiune, sprijin și iubire necondiționată. O relație de familie fericită se bazează pe respect și înțelegere, dar și pe declarații mărturisite constant membrilor familiei. Doamne, Ajută!








ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova