La dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele ne îndeamnă întreaga Sfânta Scriptură
17:24, luni, 3 octombrie, 2016 | Cuvinte-cheie: adevărata dragoste, porunca dragostei, porunca iubirii
Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi (Galateni 5, 15)
Hristos ne îndeamnă la dragoste către Dumnezeu şi către aproapele. Dumnezeu este Dragoste, şi noi ne putem îndumnezei doar prin părtăşia cu Dumnezeu, prin dragoste şi dăruire de sine.
Această noţiune a devenit atât de trivializată în ziua de azi, încât cuvântul dragoste se asociază la oamenii trupeşti, în primul rând, cu o simplă fiziologie josnică ce nu are absolut nimic comun cu iubirea. Spurcăciunea întinează tot de ce se atinge, de aceea omul pervertit distorsionează cele mai sacre şi înalte noţiuni – prin lucrarea diavolească, dar, în primul rând, prin părtăşia cu această lucrare, prin colaborarea cu viclenia şi cu părintele minciunii, diavolul. Omul, în mod absolut conştient, fie că se apropie de Dumnezeu, şi atunci nu mai vede rostul vieţii, decât în colaborarea cu Dumnezeu, în contopirea în Dumnezeu, ca toate ale lui Dumnezeu să fie ale omului şi toate ale omului să fie ale lui Dumnezeu, fie că se îndepărtează de El, şi se alipeşte de vrăjmaşul neamului omenesc, clevetitorul diavol. În cazul cel din urmă omul înghite momeala unei vieţi senzuale, pline, în aparenţă, de belşug, lux, prosperitate, imagine socială, influenţă politică, economică, dominaţie, etc. – tot ce poate oferi lumea, dar este gol şi putred pe dinăuntru.
Pornind cu intenţia josnică de a-l prinde pe Iisus în cuvânt, unul din aceşti oameni, mare cărturar, i-a adresat Mântuitorului o întrebare ispititoare, provocatoare: „Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?”, la care Hristos i-a răspuns simplu: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.” (Matei 22, 35-37).
Cuvântul adevărului este tranşant şi direct. Însuşi Iisus ne învaţă, în Predica de pe Munte, ca vorba noastră să fie da – da şi nu – nu,„iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Matei 5, 37). Omul însă inventează sute şi mii de legi, regulamente, ghiduri, manifeste, rezoluţii, convenţii, etc., etc. Afirmând că el poate trăi şi fără Dumnezeu, şi declarând că Dumnezeu nici nu există (imaginaţi-vă, embrionul din pântecele mamei zice „Mama nu există, eu nu o văd, şi nimeni nu o poate vedea, deci, mamă nu e”), omul încearcă să înlocuiască legea dragostei cu regulamente şi legislaţii omeneşti. Unde nu este dragoste, acolo apar drepturile. Drepturile femeii, drepturile copilului, drepturile negrilor, drepturile ţiganilor, drepturile pisicilor, drepturile perverşilor, etc. Pentru că, după cum a scris Fiodor Dostoevschi, dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis (Fraţii Karamazov). Societatea atee şi anti-dumnezeiască inventează surogate, încercând să-l înlocuiască pe Dumnezeu, sursa Dragostei, cu drepturile omului dezdumnezeit.
Dar, să nu ne înşelăm, niciodată nimeni nu ne-a spus că va fi uşor să fii creştin. Însuşi Mântuitorul spune: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 34-35). Nu putem fi creştini, decât doar prin răstignire împreună cu Hristos, pentru ca să înviem împreună cu El, spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 3-11).
Crucea la care ne îndeamnă Mântuitorul şi Apostolii Săi este dragostea de Dumnezeu. Nu ne putem duce crucea, decât prin a-L iubi pe Dumnezeu cu toate fibrele vieţii noastre – cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru, tu toată tăria noastră, şi cu tot cugetul nostru. Este de notat că Mântuitorul menţionează cugetul, adică, raţiunea, înţelesul omenesc – la urmă. Mai întâi cu inima şi cu sufletul, cu toată fiinţa noastră, apoi va veni şi înţelegere. Preasfânta Fecioară ne-a oferit un exemplu al dragostei de Dumnezeu, când, neînţelegând cum poate ea, fecioară care nu ştie de bărbat, să nască, i-a răspuns Arhanghelului Gavriil „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).
La dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele ne îndeamnă întreaga Sfânta Scriptură şi toată învăţătura creştină – toată Legea şi Proorocii. Sfântul Apostol Pavel spune „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător”. (1 Corniteni 13, 1,). Porunca dragostei este descrisă în întregul capitol 13 al Epistolei Întâi către Corniteni. Apostolul neamurilor descrie porunca dragostei: „Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi”. (Galateni 5, 14-15). În general, Epistola către Galateni este foarte interesantă în explicarea poruncii dragostei şi vieţii duhovniceşti. Sfântul Apostol Pavel spune: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.” (Galateni 5, 22 – 23). Acest îndemn intră în contrast izbitor cu tomurile de legislaţii pe care le vedem în ziua de azi, care,strecurând ţânţarul înghit cămila. Însă, continuă Sfântul Apostol Pavel, „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică. (Galateni 6, 7-8). Şi ce înseamnă viaţă veşnică, dacă nu cunoaşterea lui Dumnezeu (Ioan 17, 3)?
Deci, ne doresc, fraţilor, tuturor nouă, să-L căutăm pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, să-L iubim cu toată fiinţa noastră, şi să trăim această dragoste în viaţa de zi cu zi, înconjuraţi de semenii noştri. Iubindu-L pe Dumnezeu, să demonstrăm această dragoste prin iubirea creaţiei Sale – a omului şi a întregului univers creat de Dumnezeu.
Sursa: http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/