La Huşi va avea loc un simpozion dedicat Episcopului Grigorie Leu
12:33, luni, 25 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: grigorie leu, husi, personalitati, simpozion

Episcopia Hușilor organizează, în data de 1 martie 2019, Simpozionul Național intitulat „Episcopul Grigorie Leu – slujire și mărturisire. Biserica în comunism”.
De la ora 10:00 va fi oficiată slujba parastasului pentru ierarhul Grigorie Leu în catedrala episcopală, apoi lucrările simpozionului se vor desfăşura, începând cu ora 11:00, în sala mare a Primăriei Huși, informează eparhia.
Comunicăriile din cadrul simpozionului vor avea în vedere personalitatea Episcopului Grigorie Leu, situația Bisericii în timpul regimului comunist, viața bisericească din Episcopia Hușilor şi activitatea omiletică a ierarhului care a codus episcopia Huşilor în perioada 1940-1949.
Vor susține comunicări:
- Preasfințitul Părinte Ignatie al Hușilor: „Episcopul Grigorie Leu – miracolul conştiinţei Episcopiei Huşilor”;
- Conf. dr. Radu Preda: „Biserica în comunism. Mărturie și adaptare”;
- Cercetător Adrian Nicolae Petcu: „Aspecte documentare privind activitatea Episcopului Grigorie Leu”;
- Pr. dr. Nicolae Hurjui: „Omul și fapta. Episcop Grigorie Leu”;
- Pr. conf. univ. dr. Jan Nicolae: „Străjer cuvântând la porțile otrăvite ale istoriei. Pastoralele Episcopului Grigorie Leu”;
- Pr. conf. univ. dr. Alin Viorel Albu: „Episcopul Grigorie Leu al Hușilor: chipul unui Părinte jertfelnic și Mărturisitor înflăcărat al credinței”;
- Prof. Costin Clit: „Aspecte edilitare și culturale din activitatea Episcopului Grigorie Leu”;
- Protos. Zaharia Curteanu: „Viața monahală în Episcopia Hușilor în timpul Episcopului Grigorie Leu”;
Tot în cadrul evenimentului va fi prezentat volumul: „Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei. Documente (1924-1949)”
Evenimentul dedicat personalității Episcopului Grigorie Leu al Hușilor, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la trecerea sa la cele veșnice și a 30 de ani de la căderea regimului comunist, este organizat în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Foto credit: Arhivă ZL
Sursa: https://basilica.ro/


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău