Să alergăm la Maica Domnului
23:12, duminică, 7 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: ajutorul Lui Dumnezeu, har, maica domnului, vindecare

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înţelegem cine este de vină, înţelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru şi ne lăsăm convinşi să se vindecăm.
Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Credinţa se manifestă prin voinţă. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credinţă adevărată. Când are credinţă adevărată, va manifesta şi voinţă adevărată. Ceilalţi oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-şi găsesc odihna, nu-şi găsesc vindecarea.
Creştinii adevăraţi au această şansă, îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii şi credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea.
Să alergăm şi să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credinţa şi puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul şi sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupeşti şi sufleteşti.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufeltul meu , temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101

Atunci când creștinii ortodocși încep o anumită lucrare, ei cer binecuvântarea lui Dumnezeu; uneori cer săvârșirea unor rugăciuni speciale pentru...
Este adevărat că atingând o floare, omul păstrează mirosul acesteia. La fel se întâmplă şi când atingi sfinţenia. Dar aceasta...
Dacă ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu atunci ascultă zilnic această rugăciune a Părintelui Arsenie Boca. Roagă-te cu încredere și...
Ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne...
Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, copiii mei, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru,...
Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu,...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice