La Mănăstirea Ciuflea au fost aduse spre închinare, patru Sfinte Icoane de o mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă
11:59, duminică, 27 noiembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

Duminică, 27 noiembrie 2022, după oficierea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, au fost aduse: Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” (Cuvine-se cu adevarat) de la Mănăstirea Protaton, Icoana Maicii Domnului „Portărița” de la Mănăstirea Iviron, Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea Filoteu, Icoana Sfântului Ierarh Nicolae Streidas („cu scoica”) de la Stavronikita, pentru a fi mereu spre închinare credincioșilor ce vor păși pragul Mănăstirii.
Aceste Icoane au fost aduse recent în țara noastră, iar timp de câteva săptămâni, au fost prezente în unele parohii din țară, începând cu Mănăstirea Ciuflea, apoi parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din or. Vadul lui Vodă, parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Dănceni, r. Ialoveni, parohia „Nașterea Maicii Domnului” din s. Zăicana, r. Criuleni, Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din or. Taraclia iar astăzi au revenit înapoi la Sfânta Mănăstire Ciuflea.
Sursa: https://ciuflea.md/



Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), Episcopul Nicolae împreună cu slujitorii așezământului monahal „Sf....
Sâmbătă, 21 februarie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicar al...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, aducem la cunoștință programul rânduielilor bisericești la trecerea la...
În duminica de după Botezul Domnului, zi care în acest an a coincis cu Duminica lui Zaheu Vameșul și cu...
Miercuri, 14 ianuarie 2026, zi de mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă, sunt prăznuite Tăierea împrejur cea după trup a Domnului...
