La spovedanie trebuie să vii cu lacrimi…

Părinte, vă rugăm să ne spuneţi dacă greutatea de a mărturisi păcatele la spovedanie se datorează mândriei sau mai sunt şi alte cauze şi cum se poate lupta cu această dificultate?

– Cum se poate lupta? Dacă, de pildă, vine un bolnav la doctor şi pe el deşi îl doare ficatul, îi spune doar: ”Domnule doctor, am nişte simple ameteli”; iar doctorul îi dă aspirină. Dar dacă spune: <Domnule doctor, sunt nenorocit – de pildă, este epileptic – cad fără să-mi dau seama, mă zvârcolesc, mă lovesc, mă doare după aceea; ce să fac?”, atunci doctorul îi aplică tratamentul unui epileptic şi îl ajută. Dar, dacă este nesincer fată de doctor, e nesincer fată de propria lui conştiinţă şi nu poate fi ajutat.

La fel se întâmplă şi cu cel care merge cu nesinceritate la doctorul de boli sufleteşti, adică la preotul duhovnic. Faptul că se spovedeşte este pierdere de timp. La spovedanie trebuie să vii cu lacrimi, să-ţi asculţi conştiinţa care este încărcată cu fel de fel de lucruri nedemne de om: fapte urâte, primejdioase pentru aproapele meu, pentru familie, pentru mine însumi, pentru sufletul meu; mă duc la spovedanie încărcat de această căinţa şi mă mărturisesc lui Dumnezeu care e martor atunci lângă duhovnic. Apoi Dumnezeu îl inspiră pe preot ca să spună ce trebuie celui care se spovedeşte şi în acest fel îl ajută pe credincios să se poată vindeca, primind răspunsul potrivit pentru starea lui de moarte.

Din ”Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe”, Sofian Boghiu