Lepădarea sau unirea cu Hristos

„Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Matei 12, 30)

Cred că fiecare bun creştin trebuie să-şi analizeze viaţa sa şi în fiecare zi să se pocăiască în faţa Bunului Dumnezeu pentru fărădelegile înfăptuite.

Este firească şi îndreptăţită frica de a nu lucra fărădelegea şi de a nu ne lepăda de cele sfinte, de a cădea în tina păcatului. Totuşi, adesea observăm că, de sute de ori pe zi, ne lepădăm de Hristos prin faptele noastre, devenind părtaşii celui rău.

Avem nevoie şi chiar este strict necesar să ne lepădăm de sine, dar nu şi de Hristos. El Însuşi este exemplul desăvârşit de dăruire pentru lume. Astfel, să ne lepădăm şi să omorâm patimile din noi, să lepădăm tot ce duce la păcat.

Ne întăreşte pe toţi nădejdea că anume prin lepădarea de sine, prin abnegaţie, vom deveni vrednici de viaţa veşnică, de Hristos.

Ispita, vrăjmaşul nu ne pot cuprinde făptura dacă suntem tari în credinţă, dacă ducem o viaţă cu adevărat întru Hristos. Oricât de mult ar fi ameninţate porţile sufletului nostru, dacă vor fi trainice, ele vor rezista tuturor încercărilor, atentatelor celui rău de a ne îndepărta de cele sfinte, de trăirea autentică.

Pedeapsă înfricoşată îi aşteaptă pe cei care nu au comunicare cu Dumnezeu, care nu au mărturia interioară a Duhului Sfânt, a renaşterii spirituale, a respectării poruncilor divine.
Să devenim unii prin alţii mădulare sănătoase ale trupului lui Hristos, pe Care avându-l în sufletul nostru, nimeni nu va fi capabil să vină şi să-I ia locul, decât doar dacă singuri îi vom permite răului să intre în noi.

Preot Octavian MOȘIN