Lipsa dragostei aduce suferinţă
22:00, duminică, 13 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: copil, dragoste, lacrima copilului, mama, savatie baştovoi
De când mă ţin minte am fost frământat de gândul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată când am simţit că dragostea lipseşte.
A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista. În copilărie, când făceam vreo răutate, mămica mă împingea uşor cu mâna şi îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”.
Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil, în iadul în care s-a pogorât Adam după ce a căzut din dragostea lui Dumnezeu. Atunci începea să-mi tremure buza şi eu rămâneam ţeapăn în faţa mamei, cu mâinile în jos, cu pumnii strânşi, până când îmi făcea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plâns. Şi plângea şi ea. Simţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat şi eu mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubirii ei.
Extras din Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 5