Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Petru, în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
12:30, miercuri, 9 martie, 2022 | Cuvinte-cheie: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul., ps petru

Miercuri, 9 martie 2021, în prima săptămână a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
Începând cu ora 7, s-au oficiat mai întâi slujbele premergătoare Liturghie Darurilor mai Înainte Sfinţite: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX şi Obedniţa.
După slujba Obedniţei, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei Episcopale, a oficiat Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, aşa cum prevede rânduiala tipiconală.
După rugăciunea Tatăl nostru…, creștinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost împărtășiți cu Sfintele și Dumnezeiești Taine.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana Rotari.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Petru, a ţinut un cuvânt de învăţătură credincioșilor.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/














În seara zilei de miercuri a săptămânii a V-a din Postul Mare, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea...
În cea de-a patra zi a Postului Mare, la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a...
„Întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci...
În prima săptămână a Postului Păresimilor, în primele patru zile se oficiază Canonul Sfântului Andrei Criteanul în cadrul Slujbei Pavecerniţei...
În seara zilei de miercuri, 20 martie, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Pavecernița cea Mare cu a treia parte...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, marți seara, 19 martie 2024, în a doua zi a Postului Sfintelor Paști, PS Siluan,...
Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc