Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite, săvârşită de Preasfinţitul Petru, în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
11:00, miercuri, 17 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: ps petru

Miercuri, 17 martie 2021, în prima săptămână a Postului Mare, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
Începând cu ora 7, s-au oficiat mai întâi slujbele premergătoare Liturghie Darurilor mai Înainte Sfinţite: Rugăciunile dimineţii, Utrenia, Ceasurile I, III, VI, IX şi Obedniţa.
După slujba Obedniţei, Preasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei, a oficiat Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, aşa cum prevede rânduiala tipiconală.
După rugăciunea Tatăl nostru…, creștinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost împărtășiți cu Sfintele și Dumnezeești Taine.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
La final, Preasfinţitul Petru, a ţinut un cuvânt de învăţătură, relatând secvenţe din viaţa Cuviosului Gherasim de la Iordan, a cărui pomenire se săvârşeşte astăzi.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
Foto: Arhidiacon Veniamin (Seculţan)
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/











Duminică, 16 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea...
Vineri 14 octombrie, 2022, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului și a Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, Înaltpreasfințitul PETRU,...
Pe 9 octombrie, 2022, în Duminica a XVII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, când este cinstit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul,...
Pe 2 octombrie, 2022, în Duminica a XVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Marți, 27 septembrie 2021, de sărbătoarea împărătească, Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie...
Pe 25 septembrie, 2022, în Duminica a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Mierucuri, 21 septembrie, 2022, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după ce a săvârșit în...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice