Liturghie arhierească cu prilejul cinstirii Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev la mănăstirea Saharna - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Liturghie arhierească cu prilejul cinstirii Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev la mănăstirea Saharna

16:35, joi, 5 august, 2021 | Cuvinte-cheie:

De sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, la care au participat Arhimandritul Adrian (Baciu), starețul mănăstirii, clerul mănăstirii, dar și numeroși creștini.

În cadrul serviciului divin, Episcopul Vicar dimpreună cu slujitorii coliturghisitori, s-au rugat Bunului Dumnezeu, cerând mijlocirea Maicii Domnului, pentru pacea și liniștea țării, pentru întărirea poporului drept-măritor în credință, nădejde și dragoste.

În viața noastră creștină, prin Sfântul Botez și Sfânta Împărtășanie avem ca Tată pe Dumnezeu, ca maică pe Preasfânta Fecioara Maria, iar ca frați și surori, pe sfinți. Aparținem, așadar unei familii duhovnicești și avem fericirea de ocrotirea și binecuvântarea acestei familii. În felul acesta înțelegem că Născătoarea de Dumnezeu nu este doar Maica lui Hristos, ci și maica noastră. Ea este socotită pe drept cuvânt cea care a reprezentat întregul neam omenesc la întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Ea ne iubește și ne poartă de grijă. Rugăciunea sa pentru întregul neam omenesc și pentru fiecare dintre noi în parte este neadormită.

După Liturghie, PS Siluan, înconjurat de soborul preoțesc, a oficiat un Tedeum și a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit VLADIMIR, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. După care s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de zidire în care a vorbit despre istoria Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, care este una dintre cele mai cinstite sfinte icoane în toată lumea slavă. Totodată Preasfinția sa a menționat că „Fiecare dintre noi ar trebui să o simțim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca pe maica noastră. Aceasta înseamnă să primim dragostea ei de mamă, exprimată prin rugăciunile sale pentru noi, dar să ascultăm și îndemnurile ei, care ne cheamă să ne apropiem mai mult de Hristos, să-L cinstim și să trăim după poruncile Lui. Dacă primim afecțiunea ei plină de dragoste, se cuvine să urmăm și dragostei ei față de Mântuitorul Hristos.”

La rândul său, părintele stareț Adrian (Baciu) a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu și Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, dar și tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători.

Apărătoare Doamnă, a popoarelor creştine şi a ţării noastre de toţi ştiută izbăvitoare, cântări de laudă îţi aducem noi, credincioşii, adunaţi pe sfântul tău munte, iar tu, ca ceea ce ai negrăită milă, o, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, să nu lepezi rugăciunile noastre înălţate înaintea chipului tău celui făcător de minuni, ca întru umilinţa inimii să te lăudăm: Bucură-te, lauda Poceaevului, nădejdea şi mângâierea a toată lumea!

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com