Locul unde ești cunoscut pe nume – Hramul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din curtea Universității de Stat din Moldova

Astăzi biserica noastră și-a sărbătorit hramul. Este biserica „Întâmpinarea Domnului” din curtea Universității de Stat din Moldova – o capelă care, privită din afară, pare modestă, dar care adăpostește o viață intensă și caldă.

O biserică nu este doar zid și nici doar locul unde se săvârșește Liturghia. Este locul unde oamenii se întâlnesc cu Dumnezeu și, în același timp, unii cu alții. Iar când în fruntea unui locaș sfânt se află un preot cu chemare, acesta devine un spațiu în care rugăciunea se transformă în punte, iar cei adunați la un loc devin comunitate.

Creștinii de la USM, dar și cei care s-au atașat de acest sfânt locaș spun într-un glas — și pe bună dreptate – că această capelă a devenit mai mult decât un lăcaș de cult prin grija părintelui paroh Octavian Moșin. A devenit o adevărată familie. O comunitate care nu doar se roagă împreună, ci merge împreună în pelerinaje, se implică în acțiuni de binefacere, organizează proiecte culturale și caută să fie prezentă în viața societății.

Ceea ce impresionează nu este doar dinamismul activităților, ci apropierea. Părintele îi cunoaște aproape pe fiecare enoriaș, le știe frământările, bucuriile, nevoințele. Această cunoaștere personală transformă biserica dintr-o instituție într-o comunitate vie.
Și preoții care slujesc alături de părintele Octavian poartă aceeași lumină și bunăvoință.

Mai este însă un lucru pe care țin să-l menționez: oamenii de la pangar. Am auzit adesea spunându-se că unii credincioși intră într-o biserică pentru a aprinde o lumânare și ies cu amărăciunea acelei zicale: „până ajungi la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”.

N-aș vrea să pară că idealizez. Știu că nicăieri oamenii nu sunt fără neputințe. Dar, de fiecare dată când intru la Biserica Universității, simt că sunt întâmpinată de fețe senine, oameni gata să mă ajute, să mă îndrume, să mă primească cu blândețe. Și asta face diferența.

Poate că asta înseamnă, în esență, biserica: nu doar locul unde intri să aprinzi o lumânare, ci locul unde înveți să aprinzi lumină în viața ta și în viața celorlalți.

***

M-am întors acasă cu o liniște aparte și cu recunoștință. Recunoștință pentru această comunitate vie, pentru oamenii care o alcătuiesc și pentru păstorii care o țin unită. Într-o lume grăbită și adesea dezbinată, e o binecuvântare să știi că există un loc unde ești cunoscut pe nume și primit cu inimă deschisă.

Ludmila Dabija, https://www.facebook.com/lpaduret