Lucrări efectuate la Biserica Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei în perioada septembrie-octombrie 2021. Ce a mai rămas de făcut?
13:54, vineri, 12 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: biserica sf spiridon

Din Darul lui Dumnezeu, continuă lucrările de înfrumusețare a Bisericii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, din Chișinău. În ultima perioadă am tot fost întrebați de credincioși, ce a mai rămas de făcut? Mulțumim Domnului, Cetățuia duhovnicească a Sfântului Spiridon se primenește de la o zi la alta în haine de nuntă.
– A fost finisată încă o parte din pictura în stil neo bizantin (150 de metri pătrați).
– A fost montat policandrul principal.
– Au fost finisate încă două icoane pe blat din lemn 60x50cm pentru naos: Sf. Ecaterina și Sf. Maria Egipteanca.
– A fost realizat sistemul mecanic de ventilare a Bisericii, cu posibilitatea tehnică de a monta pe viitor în găurile de ventilare dispozitive automate.
– A fost instalat și dat în folosință sistemul de sonorizare.
– Au fost montate încă două camere de supraveghere video și s-a încheiat contractul cu firma de pază.
– În curtea Bisericii au fost procurate și răsădite flori de toamnă în vazoane decorative din beton.
– Au fost date în lucru două sfeșnice din fier forjat ce vor fi amplasate în curtea Bisericii.
– Au fost date în lucru două scaune din fier forjat, la fel pentru a fi amplasate în curtea Bisericii.
Au mai rămas o serie de lucrări importante:
– În altar mai sunt de pictat două icoane pe blat din lemn 60x50cm: Mântuitorul Hristos și Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
– Lucrări de proiectare și montare a iluminării exterioare a sf. lăcaș pe timp de noapte.
– Procurarea și instalarea Clopotarului electronic (sistem automatizat dangăt de clopot, diferite melodii).
– Procurarea și montarea unui clopot binevestitor de 88 kg, cu icoana Sf. Spiridon gravată pe exterior.
– Icoane mozaic 170x70cm în nișele de pe fasada Bisericii: Sf. Irh. Spiridon; Sf. Arh. Mihail; Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Irh. Nicolae; Sf. Irh. Luca al Crimeei; Sf. Irh. Nectarie al Eghinei; Sf. Irh. Vasile cel Mare.
– Pentru primăvară, mai rămâne de pictat turnul principal pe interior, 90 metri pătrați.
– Mai avem și o datorie (…) rămasă la acoperișul de cupru.
Doritorii de a se alătura ctitorilor la una din lucrările rămase, sunt rugați să scrie în privat pe adresa de e-mail a preotului-paroh Mihail Bortă [email protected] sau să apeleze la nr. de telefon +373 68559904, disponbil pe Viber sau WhatsApp.
Ne rugăm smeriți, ca până la data de 25 decembrie 2021 – ziua de pomenire a ocrotitorului nostru – Sf. Spiridon al Trimitundei, să înaintăm în lucrări, atât cât V-a fi rânduit de sus, cu deplină mulțumire lui Dumnezeu și cu uimire în fața Milei și a lucrării Lui cu noi.
Dumnezeu primească Darurile Sale! Mila Domnului și mijlocirea Maicii Domnului și a Sfinților peste noi toți, Amin!
preot-paroh Mihail Bortă
Sursa: https://biserica-spiridon.info/





Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău vă invită la Atelierul de colinde tradiționale, dedicat copiilor și adolescenților pasionați...
O icoană unicală și de o frumusețe rară, reprezentând Preasfânta Treime, a fost montată recent pe fațada turnului clopotniței Bisericii...
Joi, 8 mai, ora 17.00, la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău...
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din curtea Spitalului de Urgență din Chișinău a devenit...
Îl slăvesc prin cântări – Reportaj ProTV realizat în ajunul Învierii Domnului la biserica Sf. Spiridon al Trimitundei din Chișinău....
În Duminica Floriilor, imediat după Sfânta Liturghie praznicală, corul de copii al Bisericii „Sfântul Spiridon al Trimitundei”, de pe lângă...
Dragi prieteni, Cu darul lui Dumnezeu și prin eforturile comunității Sfântului Ierarh Spiridon, ne propunem în anul 2025 să continuăm...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău