Lucrările Domnului | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de sâmbătă a celei de-a V-a săptămâni după Înviere - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Lucrările Domnului | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de sâmbătă a celei de-a V-a săptămâni după Înviere

1:20, sâmbătă, 12 mai, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Sâmbătă [Fapte 15, 35-41; In. 10, 27-38]

„Dacă nu credeţi în Mine, credeţi în lucrările Mele”, zice Domnul. Lucrările Domnului erau ştiute tuturor, iar Domnul putea să vorbească despre ele. E vorba de tămăduirea feluritelor boli, izgonirea demonilor, puterea asupra stihiilor, cunoaşterea gândurilor inimii, prezicerea viitorului, puterea cuvântului și stăpânirea asupra sufletelor.

Toate acestea arătau limpede că Iisus Hristos e de la Dumnezeu și cuvântul Lui este adevărul. Pentru noi, la aceste lucrări s-au mai adăugat: moartea cea minunată, învierea, înălţarea, Pogorârea Sfântului Duh, întemeierea Bisericii, minunatele daruri duhovniceşti primite de cei ce au crezut, biruinţa asupra păgânismului şi puterile harice care până acum nu încetează să lucreze în Biserica lui Dumnezeu. Toate acestea sunt lucrările Domnului.

Oricărui necredincios i se poate spune: „Dacă nu crezi cuvântului, crede acestor lucrări, care mărturisesc cu glas mare despre dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos; şi crezând, primeşte întregul Lui adevăr”. Dar ce I-au răspuns atunci iudeii Domnului? „Căutau iarăşi să-L prindă.” Ce fac necredincioşii de acum? Şed împletind minciună peste minciună ca să „prindă” nu pe Domnul – căci asta e peste puterile lor -, ci pe cei ce sunt simpli în credinţă şi nu pot să descurce împletirile lor viclene.

 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

Contact Form Powered By : XYZScripts.com