„Lumea a ajuns într-un mare impas”. Îndemnurile Episcopului Macarie
15:18, joi, 11 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: compromis, creință, duhul sfant, educaţie sexuală, PS Macarie, război împotriva Bisericii, ştiri ortodoxe, ştiri religioase
PS Macarie a transmis un mesaj privind starea actuală a lumii care este cuprinsă de încercări și frică, de revoluții care contestă valorile firești și atacă inocența copiilor. Cu toate acestea, el amintește puterea regeneratoare a Duhului Sfânt semnificată de verdele ramurilor de tei și recomandă nădejde în Dumnezeu și evitarea compromisului.
„Iubite frate, iubită soră, ai venit aici ca să aduci laudă Dumnezeului Celui Viu, văzând cum această lume este cuprinsă de învârtoșare, de frământare, trecând dintr-o tulburare în alta. Este o mare încercare în această lume când vedem frica patologică față de moartea biologică, furia resentimentară ridicată la rang de virtute civică. Această violență, acest haos, această contestare a oricărei conduceri tradiționale, toate acestea ne arată că lumea a ajuns într-un mare impas”.
Preasfințitul Părinte Macarie semnalează că „în numele unei noi revoluții sunt contestate credința, familia, patria, dragostea dreasă cu sarea duhului, firescul, recunoștința, blândețea, dreptatea, adevărul”.
„Iată, este contestată însăși inocența copiilor, spunându-se că aceasta nu ar fi decât o simplă prejudecată”, atrage atenția ierarhul făcând referire la orele de educație sexuală.
„Dacă copiii nu mai au inocență, înseamnă că aceștia nu mai au copilărie, iar dacă nu mai au copilărie, ei, chipurile, trebuie să fie expuși de mici orelor de educație sexuală, ca să deprindă vasăzică ‹abilități› corespunzătoare. Aceasta ne spun falșii apostoli ai acestei noi lumi ‹postumane›”, reclamă Episcopul Europei de Nord.
„Sub nicio formă, noi creștinii nu trebuie să fim complici la aceste nedreptăți strigătoare la cer”, spune Preasfinția Sa.
Părintele Episcop vorbește despre un război împotriva Bisericii care este de fapt „un război împotriva omului și a destinului său”.
„Da, iubite frate și iubită soră, acest război este îndreptat împotriva legăturii tale cu Dumnezeu. Miza acestui război este ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu. Este cumplit că sunt contestate cele mai firești, cele mai minunate lucruri care ne fac pe noi oameni”.
Preasfințitul Părinte Macarie spune că „sunt vremuri de cernere, de încercare, de prigoană, însă trebuie să stăm drepți și să nu facem niciun fel de compromis!”. El încurajează să ne punem nădejdea în Dumnezeu și să ne umplem cu toții de Duhul Cel Preasfânt și nu de duhul lumii.
https://basilica.ro/