Lumea întreagă nu valorează cât o singură lacrimă a unui copil

Iată, casa voastră vi se lasă pustie

Matei 23, 38

Se zice că a chemat Dumnezeu într-o zi o sută de îngeri şi i-a trimis pe pământ, poruncindu-le să aducă de acolo cel mai de preţ lucru pe care îl va găsi fiecare din ei.

Cel mai mic dintre îngeri a cutreierat întreg pământul, şi n-a găsit nimic preţios. A început deja să plângă, disperat că nu poate îndeplini porunca lui Dumnezeu, când, văzu un om îngenuncheat în rugăciune la candela aprinsă, bătându-şi pieptul cu pumnul şi spunând, „Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, că mult am greşit înaintea Ta!”

Îngerul a cules câteva lacrimi care curgeau şiroaie pe obrazul omului pocăit, şi s-a avântat către Dumnezeu. Ajuns la Tronul înalt al Creatorului, şi-a deschis palma smerit, şi a spus, „Doamne, n-am găsit pe pământ nimic mai preţios decât aceste lacrimi izvorâte din inima unui păcătos pocăit!” Şi s-au părut lui Dumnezeu aceste lacrimi aidoma unor perle nestemate, atât de mult Bunul Dumnezeu a preţuit pocăinţa înlăcrimată a omului!

Fraţii mei, cu durere în suflet observăm că asemenea perle devin tot mai rare şi mai rare pe pământ. Noi ne plângem de orice – de conducători nedemni, care îşi bat joc de acest popor şi de pământul nostru strămoşesc, udat de sângele vitejilor şi lacrimile văduvelor şi a mamelor care îşi trimeteau fiinţele scumpe la luptă cu vrăjmaşii necredincioşi. Ne doare sudoarea ţăranului care a îmbibat această glie strămoşească, muncind-o cu palmele-şi aspre şi bătute de intemperiile vremii. Murmurăm de ierarhii, preoţii, monahii acestui neam, uitând că ei nu ne-au fost trimişi din rai, că au fost crescuţi tot de noi, au stat cu noi într-o bancă la şcoală, s-au jucat cu copiii noştri de-a jocurile pe care tot noi i-am învăţat – de-a războiul, de-a ţurca, d-ea belotul. Oare, amarul gust al dezamăgirii nu trebuie să ne îndemne să regândim ceea ce facem? De unde lucrători ai viei, dacă noi creştem biznesmani? De unde păstori de suflete, dacă noi ne trimitem copiii la facultatea de marketing, de drept, de jurnalism? De unde părinţi, dacă noi creştem fiinţe infantile, ocrotindu-i pe odoraşii noştri de efort suplimentar, de alegeri responsabile, ţinându-i în case, cumpărându-le smartfoane, laptopuri, plazme, în loc să-i implicăm, alături de noi, în grădină, în curte, în vizitarea bătrânilor.

Vorbind despre Împărăţia Cerurilor, Hristos ne spune că aceasta se aseamănă cu o vie, pe care Stăpânul o dă în grija vierilor. Atunci când a venit vremea recoltei, Stăpânul şi-a trimis slugile ca să aducă roada, însă vierii, pe unii cu i-au bătut cu pietre şi i-au alungat, iar pe alţii i-au ucis. Atunci Stăpânul îl trimite pe Fiul Său, însă pe Acesta vierii L-au scos afară din vie şi L-au ucis ca pe un străin. Şi întreabă Mântuitorul, „Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?” Ne întreabă şi pe noi, ce va face stăpânul viei cu noi, lucrătorii viei?

Răspunsul este evident.

O înţelepciune populară zice – „cum vei aşterne, aşa şi vei dormi”.

Noi ne tot batem cu pumnul în piept, că suntem credinţă majoritară, că 97,7% din populaţia ţării e creştin ortodoxă, că străbunii noştri au murit pentru credinţa neamului. Au murit. Şi au înviat. Unii s-au şi răsucit în mormânt, probabil. De s-ar scula bătrânul Ştefan, ce ar face „lucrătorilor viei” din clădirea din Piaţa Marii Adunări Naţionale? Iar celor de peste drum? Domnul ştie… La doar o sută de kilometri de capitală se vede mai bine, care e preocuparea ţăranului, care e dorul copilului părăsit, care e plânsul înăbuşit al bătrânului lăsat singur la poarta străbună.

La capitală, însă, vin alegerile, statisticile îi bucură pe cei care le generează. Dar, mă întreb, ce fel de lacrimi mai găseşte azi îngerul Domnului?

Fiodor Dostoevski a scris: „Lumea întreagă nu valorează cât o singură lacrimă a unui copil”. Doamne, noi suntem copiii Tăi. Noi suntem fiii Bisericii Tale, timite-Ţi îngerul să culeagă perlele de pe obrajii noştri!

Preot Constantin Cojocaru, http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/