Gestionarea banilor in familie
15:00, sâmbătă, 26 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: banii si familia, familie, gestiune inteleapta, gestiunea banilor, materialism, milostenie
Gestiunea banilor este pentru orice crestin o problema relativ complicata – Ce sa fac ca sa imi ajunga mie si familiei, si totodata sa dau si milostenie? Ce fac daca dau prea mult? Trebuie sa respect niste reguli sau sa las totul sa mearga de la sine?… și lista intrebarilor poate continua. Iata cateva sfaturi practice referitor la distribuirea ințeleaptă a banilor într-o familie.
Dragul meu Filip,
Banii reprezintă, aşa cum spun toate studiile pe această temă, una dintre principalele cauze de dezbinare în căsnicie. Asta pentru că, în primul rând, într-o relaţie soţ-soţie fiecare vine cu un concept diferit. Fiecare a fost crescut în alt fel, într-o altă familie. Poate unuia dintre soţi i s-au împlinit toate poftele, de când era mic; poate celălalt a crescut cu un complex al sărăciei. Sunt foarte multe aspecte care pot fi diferite, atunci când se întâlnesc doi oameni.
Deci, cât mai devreme în căsnicia voastră, ar trebui să analizaţi părerea fiecăruia, din acest punct de vedere, şi să elaboraţi o filosofie comună, cu care să fiţi amândoi de acord. Dacă aveţi acest punct de pornire, familia voastră va avea întotdeauna un suport iar căsnicia va căpăta mai multă siguranţă.
In acest sens, îţi prezint aici trei maxime despre bani, pe care eu şi mama ta le-am elaborat de-a lungul anilor.
Prima maximă spune aşa: Atitudinea e mai importantă decât cantitatea!
Problema nu este câţi bani am sau nu am. Ceea ce contează cel mai mult e cum mă raportez la ei. Am cunoscut cupluri care erau foarte înstărite (unii bogate de-a dreptul!) dar care erau, înlăuntrul lor, nefericite. Şi am cunoscut alte cupluri care aveau mult mai puţin, dar asta nu le ştirbea cu nimic pofta de viaţă.
Hotărăşte-te de la bun început că nu vei fi fericit până nu îţi asumi controlul asupra propriilor bani. Atenţie, am spus să îţi asumi controlul nu să faci rost de bani. Diferenţa este enormă. A asuma controlul nu înseamnă să ai permanent grija cheltuielilor, dar nici să ai atât de mulţi încât să nu îţi mai pese de unde vin şi unde se duc. Ceea ce contează e ca tu să ai controlul banilor pe care îi ai, mai degrabă decât viceversa. Mulţi oameni ajung robi banilor, şi nu de fiecare dată din lăcomie, cât din obsesia grijii lor. De aici, banii ajung foarte repede să le controleze şi inimile. O poezie populară anonimă spune aşa: Nu la cât de bine mi-ar fi, mă gândesc, Dacă mi-ar pica un milion din ceruri, Ci doar la banii pe care-i am în buzunar.
Maxima a doua: Trăieşte ziua de azi, înainte de cea de mâine.
Pe aceasta am adoptat-o după ce am observat faptul că mulţi oameni trăiesc cu o deziluzie. Au impresia că au să înceapă să se bucure de viaţă, când au să facă rost, în sfârşit, de mai mulţi bani.
Aud asta foarte des la oamenii care vin la mine: „Când o să terminăm de plătit casa… când o să termine copiii facultatea… când o să strângem un pic mai mulţi bani… după ce o să fiu avansat pe alt post… când terminăm de redecorat casa… când terminăm piscina din curte… când strângem îndeajuns de mult, cât să cumpărăm casa de vacanţă la care am visat… când o să putem cumpăra haine mai scumpe şi o să avem acces la cluburi mai selecte… aceea o să fie viaţa pentru care muncim!”
Într-un fel, e uşor de înţeles de ce aşa multă lume cade în această capcană. Toată media este astfel gândită, încât să ne facă să ne dorim lucruri pe care nu le avem şi să fim profund nemulţumiţi până le obţinem. Cu flerul unui propovăduitor al zilelor noastre, vocea din reclamă te învaţă că nu vei ajunge niciodată fericit, până nu ajungi să conduci o maşină de lux şi să zbori cu avion privat. Şi asta se repetă atât de mult, încât până la urmă eşti „agăţat.”
Fireşte, e bine să te uiţi în viitor. Anticiparea dă gust provocării. Îmi doresc să aud că ai un plan de economii sau că ai un scop, din punct de vedere profesional. Dar nu-ţi lăsa planurile de viitor să înlăture din calea sa farmecul prezentului.
Un verset din Biblie, minunat pentru tinerele cupluri: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!”
Cea de-a treia maximă spune aşa: Cu cât dai mai mult, cu atât vei primi înzecit!
Sună nebuneşte, nu-i aşa, să spui că vei primi mai mult, dacă dai mai mult. Dar asta e concluzia noastră, după atâţia ani de căsnicie. Absolut fără nici o excepţie, de fiecare dată când am ajutat mai mult oameni din afară, a urmat o binecuvântare asupra casei noastre, la care nu ne aşteptam. S-a întâmplat de atâtea ori, încât am tras următoarea concluzie: Secretul banilor în familie este să nu-ţi mai faci griji de venit, ci să te concentrezi pe a ajuta pe ceilalţi cât trebuie!
Regula după care am făcut asta o viaţă întreagă a fost următoarea: Dă o zecime de pomană, depune o zecime în bancă, şi cheltuieşte restul cu bucurie şi aducând slavă lui Dumnezeu!
Bineînţeles că nu toţi cei care fac lucrul acesta, se şi îmbogăţesc, aşa cum nici cei care sunt bogaţi, nu sunt neapărat generoşi. Dar este un fapt confirmat în experienţa noastră, că viaţa este aşa cum trebuie, numai atunci când ajutăm pe alţii atât cât trebuie.
Aşa că, în locul tău, eu aş stabili o regulă fixă, încă de devreme în căsnicia voastră şi să vă dezvoltaţi propriul simţ al responsabilităţii faţă de cei nevoiaşi. în momentul în care aţi ajuns să priviţi banii ca pe un mijloc de a-i ajuta pe alţii, sau pe voi ca pe nişte instrumente prin care Dumnezeu îi ajută pe alţii, aţi făcut deja paşi mari:
(a) v-aţi protejat de continua nefericire a egoismului;
(b) v-aţi creat un reper ce vă va ajuta să nu vă pierdeţi orientarea atunci când veţi prospera financiar;
(c) v-aţi oferit posibilitatea de a trăi una dintre cele mai frumoase senzaţii: aceea de a cunoaşte o mulţime de binecuvântări, pentru că sunteţi voi înşivă o binecuvântare altora.
Eşti destul de inteligent ca să îţi dai seama că nu vorbim aici despre o metodă de a obţine mai mult. Această filozofie – de a da mai mult pentru a primi mai mult – atinge un nivel existenţial al vieţii. Cei care au îndrăzneala să facă acest pas vor afla că Dumnezeu cel milostiv caută mereu mâini prin care să îşi verse binecuvântările asupra altora. În centrul lumii pe care a creat-o stau legile după care ea funcţionează, iar una dintre ele este că iubirea se întoarce la cel ce iubeşte, bucuria se întoarce la cel ce dăruieşte şi fericirea este a celui care are toate conturile reglate.
Din cartea Scrisori către Filip. Sfaturi unui tânăr căsătorit.
Charlie W. Shedd. Editura Bizantina