Războiul nevăzut dintre virtuți și patimi

Află că-n acest război sunt două voinți în noi, una contrară alteia. Una a părții raționale și de aceea se numește ,,Raționalul” și voința superioară. Cealaltă a simțurilor și de aceea este numită ,,Sensibilă”, voința inferioară. Ultima de obicei mai este numită voința irațională, voința poftelor și a pasiunilor corporale. Cu voința superioară, rațională, dorim numai lucruri bune, iar cu cea inferioară, irațională, dorim numai lucruri rele.

Deci, când dorim ceva numai cu simțurile, atât timp cât nu consimțim la aceasta cu voința superioară și rațională, nu știm dacă-i adevărat ceea ce dorim. În aceasta, adică în voința superioară, constă tot războiul nevăzut. În voința superioară. Fiindcă voința rațională care-i între voința lui Dumnezeu și cea a simțurilor se luptă fie cu una fie cu alta. Fiecare din acestea caută s-o câștige și s-o supună. De aceea cei ce doresc să schimbe viața lor trupească și să o pună în slujba lui Dumnezeu, atunci, mai ales la început întâmpină mari tulburări, dureri și amărăciuni. Mai ales când răul a devenit obișnuință. Fiindcă opoziția pe care voința rațională o primește de la voința lui Dumnezeu și de la cea a voinții simțurilor care stau de o parte și de alta și luptă împotriva ei, este așa de puternică când biruința ei se câstigă cu multe sudori. Antagonismul lor e greu de înțeles celui ce și-a făcut obișnuința de a trăi fie în virtuți, fie în vicii, care se mulțumește a trăi fie în unele, fie în altele. Pentru că virtuosul se supune ușor voinții lui Dumnezeu, iar cel vicios înclină spre voința simțurilor, fără nici o opoziție nu poate izbuti.

 Deci cel ce dorește să obțină virtuți creștine și să slujească lui Dumnezeu, dacă nu se leapadă nu numai de plăcerile mai mari ci și de cele mai mici, de care este legat cu dragoste pamântească, se întâmplă că foarte puțini ajung la desăvârșire. Fiindcă atunci când au izbutit, prin mari sforțări, să stapânească plăcerile mai mari, nu mai vor să se silească a supune și poftele lor mai mici și mai nebăgate în seamă. De pildă: sunt unii care, desigur, nu se gândesc la situația și lucrurile ce aparțin altora, totuși iubesc până la exces pe ale lor; alții nu caută cinste, totuși n-o refuză dacă le este dată, ba chiar o doresc pe ascuns și uneori o caută prin diferite mijloace. Iar alții țin cu statornicie posturile hotărâte, după datoria lor, totuși sunt stăpâniți de lăcomie și mănâncă mai mult decât trebuie. Alții trăiesc în austeritate, abțineri și nevoinți, totuși nu se despart de unele tovărășii care le plac; deși acestea constituie o mare piedică a vieții spirituale și a unirii cu Dumnezeu. Mai ales, acele tovărșii făcute cu persoanele tinere și devotate.

Din cele spuse rezultă că cei ce trăiesc astfel înfăptuiesc lucrurile bune în mod imperfect, cu mai puțină cinste, fiindcă ei caută măririle lumii. De aici rezultă că ei nu progresează în calea mântuirii ci dau înapoi și cad în răutățile de dinainte. Nu iubesc adevarata virtute, nici nu se arată recunoscători lui Dumnezeu, Care i-a răscumpărat din tirania și robia celui rău. De aceea totdeauna sunt ignoranți și orbi încât nu văd pericolul în care se găsesc, pe când ei se consideră mântuiți și în afara de orice pericol. Aici e o greșeală mult mai mare decât se crede de obicei. Sunt mulți din cei ce duc o viață duhovnicească, totuși se iubesc mai mult decât le este îngăduit. Fiindcă sunt legați de poftele lor și nu se împacă cu alții care sunt opuși înclinațiilor lor naturale și unor pofte stranii. Împotriva acestora ei declară război și luptă din răsputeri.

De aceea, iubite frate în Domnul, te sfătuiesc să fugi totdeauna de tulburarea adusă de acest război, chiar daca ți s-ar părea că uneori ești biruitor, fiindcă Întelepciunea lui Sirah zice: ,,Nu urî lucrurile grele” Aici este tot greul. Cu cât iubești mai mult greutatea faptelor bune cu atât ajungi biruitor mai repede. Dacă dorești mai mult războiul tulburător decât unele virtuți și victorii, desigur mai repede vei dobândi tot binele.

Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul Nevăzut, Editura Egumenita, Galați, p. 35-38