Mă tem că…
9:04, sâmbătă, 12 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: cerşetor, dumnezeu, frica, mă tem că, pilde ortodoxe, preot

Nu te teme de mâine, Dumnezeu este deja acolo.
Când pleca dimineaţa la treabă, un om , în loc de altă vorbă, zicea:
– Mă tem că nu vom izbuti…
Când începea să mănânce, îşi arăta îndoiala:
– Mă tem că mâncarea aceasta are să-mi facă rău…
Dacă un cerşetor întindea spre el mâna, omul nostru nu-i dădea nimic ci numai şoptea:
– Mă tem că mă înşeală…
Iar când cineva îi vorbi despre mântuirea sufletului, el de asemenea îi răspunse:
– Mă tem că-i o înşelare…
Până într-o zi, când preotul, stând cu el de vorbă, îi zise:
– Dumneata spui aceste vorbe: „Mă tem că…” tocmai unde nu trebuie, şi nu le spui unde trebuie.
– Cum adică, părinte ?
– Foarte simplu. Când tragi din ţigară, când treci pe la crâşmă, când înjuri, când minţi şi în alte împrejurări ca acestea, nu zici: „Mă tem că…”, cu toate că tocmai atunci ar trebui să le spui…după care să nu le mai faci.
Şi omul nostru a rămas pe gânduri din clipa aceea.


Trenul s-a oprit în stație. Un copil mic și invalid vindea fructe pasagerilor. Un călător în încercarea sa de...
Despre om, dar și mai mult despre Dumnezeu nu se vorbește la timpul trecut, ci doar la prezent. Și dacă...
Petru Vameşul, un foarte mare bogătaş vameş, avea 3000 de robi – numai să le dea zilnic să mănânce la 3000 de...
Măreţia rugăciunii lui Iisus se descoperă din însăşi forma ei, fiind alcătuită din două părţi: prima, care cuprinde cuvintele Doamne,...
– Părinte, ce este mai bine să cer, mila lui Dumnezeu în general sau să adresez şi cereri concrete potrivit...
Orice virtute care se face pentru Hristos ne dă harul Sfântului Duh. Însă, cel mai mult dintre toate ni-l dă...
Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina. –...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova