Maica Ariadna – Vâltoarea unui destin, puterea unei alegeri
10:42, joi, 4 mai, 2023 | Cuvinte-cheie: maica ariadna, Mănăstirea Japca, monahism, oamenii bisericii, viata monahala

Pendulul ceasului din lemn anunță ora cinci. Zorii zilei se revarsă generoși peste pereții văruiți. Liniștea dimineții răsună ca o binecuvântare. Maica Ariadna (Tatiana Bujenco) își îndreaptă ochii albaștri spre cer și își îndreaptă inima și gândurile către El, Dumnezeul care a ales-o și pe care L-a ales. Se ridică încet și se îndreaptă spre geamul mic al chiliei în care își trăiește destinul. Un destin spre care a mers conștient și pe care nu-l regretă nici pentru o clipă.
Sursa: www.agora.md


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc