Maica Domnului, curăţeşte mintea mea cea întinată şi o fă locaş al dumnezeieştii Treimi!
11:40, luni, 7 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: Arhimandrit Teofil Părăian, constiinta, imparat ceresc, inima, locaş, maica domnului, mama, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, minte, pântece, putere, rob, sfanta treime, sfantul maslu, veşnicie, vremuri

Zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă lăcaş înfrumuseţat la dumnezeieştii Treimi ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul, robul tău”. De unde pornim? De la conştiinţa că suntem robi netrebnici: „eu, netrebnicul, robul tău” doresc să fiu mântuit şi, pentru că doresc să fiu mântuit, cer ceva de la tine, Maica Domnului, de la tine care eşti „palat preacurat al împăratului ceresc”. Când este Maica Domnului „palat preacurat al împăratului ceresc”, al Mântuitorului nostru Iisus Hristos? A fost când L-a purtat pe Domnul Hristos în pântecele ei.
Da, dar Domnul Hristos S-a despărţit cumva de Maica Domnului când S-a născut din ea şi atunci Maica Domnului nu mai este „palat preacurat al împăratului ceresc”? Ba da, este. Şi după ce S-a născut Fiul ei din ea e „palat preacurat al împăratului ceresc”. De ce? Pentru că Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat şi în inima ei, şi de inima ei nu S-a despărţit niciodată Fiul său, Domnul Hristos.
O mamă este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Şi nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veşnicie. Aşa e şi Maica Domnului, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dacă nu-L mai poate purta în pântece şi nu-L mai poartă de fapt în pântece, îl poartă în inima ei şi de inima ei niciodată nu S-a despărţit Domnul Hristos şi noi, ştiind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului să curăţească mintea noastră: „Curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş al dumnezeieştii Treimi”.
Din Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, p. 71-72


În Sfânta Scriptură se vorbeşte şi despre doi oameni care s-au înălţat “ca la cer” se zice, probabil într-o sferă ...
Sfintele Paști și Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile și săptămâni ale anului, pentru că sunt numai revărsări...
Când s-a apropiat de Domnul Hristos, el de fapt și-a mărturisit credința. A spus că are un servitor care este...
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să...
De obicei, noi ne tot uităm în dreapta şi în stânga şi am vrea să ştim unele şi altele despre...
Motto: Am dus o viaţă frumoasă, pentru că am ţinut seamă de Dumnezeu; am dus o viaţă liniştită, pentru că...
Păcatul nu este firesc pentru om, deşi noi aproape că am putea crede că ţine de firea omului să fie...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova