Maica Ecaterina, cunoscută pentru implicarea ei în activitatea Așezământului de copii de la Rădăuți, premiată la „Gala PRO TV – 30”
9:24, miercuri, 19 noiembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: Activitate socială, protv, radauti

Stavrofora Ecaterina Lichi, stareța Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Rădăuți, cunoscută pentru implicarea ei în activitatea Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din municipiul Rădăuți, se află printre cei „10 români puși în slujba binelui” premiați în cadrul „Galei PRO TV – 30 de ani”.
Pe Maica Ecaterina, aș cum îi spun mulți dintre cei care o cunosc, o veți vedea pe 1 decembrie, la PRO TV, alături de alți români cu care ne mândrim.
Jurnalistul Alex Dima este cel care a realizat de-a lungul anilor mai multe reportaje cu Maica Ecaterina (psihologul așezământului de copii de la Rădăuți, absolventă a Academiei de Științe Economice și a Facultății de Psihologie, cu master în psihologia copilului) și cu copiii de la Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie” din municipiul Rădăuți.
„Binele există! A fost o seară cu emoție, lacrimi, zâmbete, bucurie, prieteni și sentimentul că se poate, că atunci când oamenii se uită la cel de lângă și ajută, se întâmplă minuni. A fost o bucurie să o văd pe scenă pe Maica Ecaterina de la Așezământul pentru Copii din Rădăuți, pe frații Alin și Tibi Ușeriu de la Via Transilvanica, pe Mirel Dolofan și pe mulți alții. Au fost premiați 10 români puși în slujba binelui. O să-i vedeți pe 1 decembrie, la PRO TV”, a transmis Alex Dima.
Sursa: https://www.monitorulsv.ro/

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Spiridon, Făcătorul de Minuni, la Muzeul Național de Istorie din...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a, și cu prilejul...
Sub îndrumarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova organizează,...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova a dat startul ediției...
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, luni, 8 septembrie 2025, părintele ieromonah Macarie Crudu, președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate,...
În perioada 15 iulie – 31 august 2025, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut loc cea de-a VI-a ediție...
