Maica stareţă a renunţat la învăţământ ca să crească orfani

Undeva în judeţul Constanţa, într-un loc rupt de agitaţia cotidiană, acolo unde apa lacului Oltina sărută pământul, Maica Domnului a lăsat o urmă de milostivire. La Mănăstirea Strunga am ajuns pe măsură ce ne depărtam de lume, mergând dinspre Băneasa către Oltina, pe un drum vitreg, unde simţeam doar miros de praf şi verde crud. După minute bune de mers prin coclaurile Dobrogei, pe drumul alb, de piatră, unde vedeam pădurici din loc în loc, în care se ascundeau fazani, ni s-a înfăţişat dintr-o dată zidirea Domnului. Mănăstirea de maici poartă denumirea vechiului sat Strunga (sau Câşla, cum spuneau otomanii), care, odinioară, era aşezat în valea înconjurată de dealuri (întocmai ca o strungă de oi), cu ieşire la balta Oltinei. După aproape o jumătate de veac, satul este părăsit, localnicii plecând spre oraş. Doar trei căsuţe mai amintesc de obştea sătească de acolo şi cimitirul din deal, unde moşii şi strămoşii aşteaptă ca cineva să le mai aprindă o lumânare. Numele locului ar fi fost îngropat în istorie de nu s-ar fi ridicat aici mănăstirea, cu binecuvântarea ÎPS Teodosie şi cu eforturile şi rugăciunile măicuţelor.

„Aici erau doar ciulini, şerpi şi fiare sălbatice“

Filareta Băltăreţu, maica stareţă, este, de fel, din Câmpulung Muscel (judeţul Argeş), dar viaţa a adus-o pe meleagurile dobrogene. Era în toamna anului 2005 când a venit aici cu stareţul Mănăstirii Dervent, exarhul Andrei. „Prima dată când am ajuns aici, erau doar ciulini, şerpi şi fiare sălbatice, şi m-am speriat. Văzând asta, părintele mi-a zis să mergem la Înaltul şi să-mi găsească loc pentru sfânta mănăstire, dar eu am refuzat. Mi-am pus încrederea în cele sfinte şi am zis că o ajung să iubesc ciulinii ca pe cele mai frumoase flori, iar şerpii am să-i iubesc ca pe cei mai buni prieteni“, ne-a mărturisit maica stareţă.

Biserica veche, ctitorită de binefăcători bulgari 

Mănăstirea stă mărturie pe ruinele fostei biserici, înălţată la începutul secolului al XIX-lea. Prin anii 1920, sătenii cu credinţă în Dumnezeu au reconstruit din cărămidă arsă bisericuţa ce până atunci era acoperită doar cu stuf. La piciorul unei mese sfinte s-au găsit pomelnice cu numele ctitorilor bulgari, de aceea schitul poartă acum hramurile Sfântului Ioan Rusul şi pe cel al sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil. Şi astăzi, la Strunga, toate pomelnicele celor care au trecut pe acolo sunt păstrate Ajunsă aici, maica stareţă Filareta împreună cu cele câteva surori care o însoţeau au reparat biserica veche, iar în 2008, au început lucrările la nouă biserică a mănăstirii. „Pe 9 noiembrie 2010, au fost sfinţite crucile de pe turle, iar la 6 noiembrie 2011, a fost făcută târnosirea noii biserici. Pictura a fost sfinţită anul trecut, la 21 septembrie“, spune maica stareţă Filareta.

Retrase la mănăstire „la apusul vieţii, nu la răsărit“ 

Poveştile maicilor de la Mănăstirea Strunga sunt cu adevărat tulburătoare. „Suntem o obşte monahală de 17 măicuţe, retrase toate la apusul vieţii, nu la răsărit, după ce aceia cu care ne-am unit în faţa altarului au plecat la cele veşnice. Suntem maici în vârstă, dar tinere sufleteşte, iar în această pustietate lucrăm toate laolaltă, încercând, ca nişte mame, să lăsăm zestre fetelor care ne vor urma“, ne-a mărturisit maica stareţă, a cărei poveste de viaţă ne-a înfiorat. „Am intrat în monahism din iubire pentru Hristos şi pentru a respecta promisiunea făcută soţului meu. Amândoi ne făgăduiserăm că, după ce vom vedea băiatul şi fata căpătuiţi, să ne retragem la mănăstire. El nu a mai apucat, căci a fost răpus de boală, dar înainte de a închide ochii pentru totdeauna m-a întrebat dacă îmi voi ţine promisiunea, iar eu am încuviinţat. Deşi eram deja bunică, aveam doi nepoţi de la băiat, care este preot acum în comunitatea de români din Tarragona (Spania), le-am spus celor mici că voi pleca într-un concediu mai lung şi că ne vom vedea mai rar. Şi fiica mea este căsătorită cu un preot din Eparhia Dunării de Jos, Parohia Schela“, ne-a mărturisit maica Filareta.

A renunţat la învăţământ pentru a le fi mamă copilelor orfane

„Am fost orfană, mama a murit la scurt timp după naşterea unui frate de-al meu, hotărând să-şi dea viaţa pentru viaţa lui. Tata, de durere, la două săptămâni după plecarea mamei, a murit şi el, la doar 28 de ani. Fratele cel mic, rămas la Leagăn după moartea ambilor părinţi, a fost înfiat din spital de o familie de unguri. Pe mine şi pe celălalt frate ne-au crescut bunicii, cu dragoste pentru Hristos şi cu durere în suflet că nu l-au putut afla şi pe cel mai mic nepot. N-am ştiut de fratele mai mic vreme de 26 de ani, deşi în acest răstimp ne mai văzuserăm, fără să aflăm că suntem fraţi! Familia care l-a adoptat venea vara în vizită la nişte prieteni care locuiau la câteva case distanţă de casa socrilor mei, unde stăteam şi noi. Am trecut pe lângă el, pe lângă fratele pe care nu îl cunoşteam, şi mereu mă uitam mai lung, văzându-l mai stingher. După ce ne-am regăsit, mi-a mărturisit că ceruse să bea apă din casa socrilor mei. Socrii mei au fost ca părinţii mei, ei m-au îndrumat să îmi regăsesc fratele. Şi tot din încercările de a-mi găsi aproapele mi-am găsit chemarea, astfel că am renunţat la învăţământul primar – fiind învăţătoare -, şi m-am dedicat îngrijirii orfanelor de la casa de copii“, ne-a povestit, cu emoţie şi lacrimi în ochi, maica stareţă a Mănăstirii Strunga.

„Dăruind, vei dobândi!“. Din puţinul lor, maicile împart cu cei năpăstuiţi

Greutăţile vieţii au întărit-o pe maica Filareta să reuşească în sihăstria Dobrogei a ridica această sfântă mănăstire închinată dumnezeirii. Aşezarea monahală Strunga a fost ctitorită nu de maici, ci din ajutorul acordat de creștinii din întreaga ţară. Alături de schitul vechi, construit pe fundaţia fostei biserici a satului Strunga, se înalţă semeaţă, pe o bază solidă de piatră, nouă biserică, ce poartă hramul Bunei Vestiri, al Sfântului Împărat Iustinian şi al Sfântului Ierarh Nectarie. Construită din mila oamenilor şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, biserica mare este de o frumuseţe nemaiîntâlnită; un loc ce îndeamnă la meditaţie şi la contemplare.

Pelerinii se pot caza în lăcaşul ridicat din mila oamenilor 

Pentru cei care vor să se bucure mai mult de pacea locului şi de liniştea care domneşte la Mănăstirea Strunga, tot din colecta oamenilor cu suflet mare, folosind fiecare piatră şi fiecare bucăţică de lemn rămasă, maicile au reuşit să clădească şi un arhondaric, un aşezământ pentru pelerinii care vor să rămână peste noapte. În cele 17 camere, 100 de oameni pot fi cazaţi în condiţii de mănăstire în noul corp al clădirii. Maicile nu pot impune un preţ în schimbul cazării, însă cei care doresc să ajute astfel mănăstirea o pot face cu cât consideră ei. Pelerinii de pretutindeni au mereu la dispoziţie o masă caldă pregătită de maici din zarzavaturile pe care singure le îngrijesc de dimineaţă până seara. „Noi mergem pe ideea că «dăruind, vei dobândi», de aceea împărţim din puţinul nostru avut şi cu ceilalţi. Mergem în sâmbetele din postul Paştelui în satele sărace din apropiere şi împărţim oamenilor bucate. De Crăciun, am reuşit să facem câteva pachete pentru copii, iar acum, de Moşii de vară, pe 30 mai, vom împărţi copiilor, aşa cum e tradiţia, mâncare în străchini de lut, pentru ca şi ei să se bucure şi să înveţe tradiţiile frumoase româneşti”, a declarat maica stareţă Filareta Băltăreţu. Oamenii vin la mănăstire şi pentru a căuta cuvântul de alinare al preotului slujitor, protosinghelul Ghelasie Vizireanu.

Fostă jurnalistă Antena 3, pasionată de viaţa lui Coco Chanel, retrasă la mănăstire

Tot aici am aflat şi povestea unei alte surori întru Domnul. Sora Ana este venită la Mănăstirea Strunga de la începutul postului Paştelui. Înainte de a îmbrăţişa viaţa monahală, în urmă cu doi ani, sora Ana a fost jurnalistă. A lucrat pentru cotidianul Adevărul şi pentru postul de televiziune Antena 3. Absolventă a facultăţii de Jurnalism, pasionată de cultură şi religie, a avut posibilitatea să participe la o serie de seminarii în Marea Britanie, dar şi la Viena, unde a studiat viaţa maicilor, observând că viaţa în mănăstirile din afara graniţelor este diferită de cea din România. „Din meseria de jurnalist am deprins unele valori morale: am învăţat să ascult, să nu judec. Însă acestea simt că le pot întregi doar în viaţa monahală. Văzând modelele de dincolo de graniţe, la mănăstirile din Viena, de exemplu, unde maicile nu se închid în obştea monahală, ci deschid calea către Dumnezeu, în acest fel îmi doresc să implementez şi eu astfel de modele în mănăstirile de la noi. Acolo, măicuţele au grădiniţe, centre after-school, au grijă de copii, îi învaţă şi îi educă. Acelaşi lucru îmi doresc să pot face şi eu în mănăstire: să pot da înapoi lumii, copiilor ceva din toată bunătatea revărsată de Dumnezeu asupra mea. De aceea îmi doresc să promovez educaţia şi valorile creştine“, ne-a mărturisit sora Ana. Pasionată de biografia lui Coco Chanel, crescută de asemenea în mănăstire, sora Ana – înzestrată cu darul vorbirii şi având o cultură vastă – îşi doreşte să rămână în viaţa monahală pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi. Prima dată a fost soră la Mănăstirea Colilia, apoi le-a ajutat pe măicuţele care se îngrijeau de o cantină socială a Arhiepiscopiei Tomisului. Sfătuită de duhovnicul său, ÎPS Teodosie, sora Ana a ajuns la Mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Mircea Vodă, iar de câteva luni, slujeşte şi lucrează alături de maicile de la Mănăstirea Strunga.

Ultima dorinţă a maicilor – o clopotniţă din care să răsune îndemnul la rugăciune

Deşi, cu mila oamenilor şi cu binecuvântarea Celui de Sus, obştea monahală de la Strunga a răsărit precum soarele după furtună, maicile mai au o dorinţă: aceea de a vedea ridicată şi clopotniţa bisericii care să vestească slava Domnului în toate cele patru zări. Un clopot vechi răstignit pe un schelet metalic cheamă acum maicile şi credincioşii la închinare. Dar unde mult a fost, puţin a rămas. Toţi credincioşii care vor să îşi adune comori în cer, şi nu pe pământ, credincioşii binevoitori, pot ajuta la finalizarea construcţiilor de la Mănăstirea Strunga printr-o donaţie cât de mică, în contul RO72 RNCB 0121 0151 5115 0001, deschis la BCR.

Pentru cei care îşi doresc să descopere mănăstirea îmbrăcată în straie de sărbătoare arhierească, pe 26 mai va avea loc o slujbă deosebită, oficiată de ÎPS Teodosie şi un sobor de preoţi.

sursa ziuaconstanta.ro