Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana și-a sărbătorit hramul
19:27, miercuri, 28 august, 2024 | Cuvinte-cheie: Adormirea Maicii Domnului, episcop Filaret Cuzmin, manastirea capriana
Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre. (Tropar glasul 1)
Miercuri, 28 august, Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către starețul, Preasfințitul episcop Filaret împreună cu slujitorii sfântului așezământ.
În încheierea Sfintei Liturghii a urmat un te-deum de sănătate către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu după care ierarhul a vorbit credincioșilor despre această mare sărbătoare, ultima sărbătoare împărătească din anul bisericesc.
Marți, 3 septembrie, vă invităm pe toți credincioșii creștini să participăm la Sfânta Liturghie închinată Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni dar și jubileul de 595 ani de la prima atestare a mănăstirii Căpriana.
Sursa: Mănăstirea Căpriana