Mănăstirea „Învierea Domnului” din Briceni – o oază de liniște și pace care te pătrunde

A vizita o mănăstire, se consideră a fi unul din cele mai importante popasuri spirituale pentru cei care împărtășesc credința ortodoxă.

Pornind de la acest reper, într-o zi frumoasă de vară, sfârșit de zi a lui Cireșar am purces la drum, împreună cu familia, spre un nou sfânt lăcaș din țară. Năbușeala de afară, se părea că ne va da peste cap dorința noastră arzătoare de a ajunge la mănăstirea “Învierea Domnului”, din orașul Briceni,  cel mai de nord așezământ monastic din Republica Moldova.

Poposind la destinație, vedem ca în mijlocul unui peisaj de basm, cum se înalță impunător înaintea noastră,  turnul-clopotniţă ce se aseamănă mult cu o fortăreață medievală.

De la turn către mănăstire, se întinde o alee mărginită de copaci înalți, umbroși și răcoroși, așa că uităm pentru câtva timp, de căldura de-afară.

Am continuat calea pe alee, până la prima biserică, cu hramul „Învierea Domnului”. În fața bisericii de vară, chiar la prispă suntem întâmpinați cu un zâmbet cald de către Maica Daniela, stareța acestei sfinte mănăstiri, ce ne salută cu salutul pascal  „Hristos a Înviat!”. Maica Daniela ne invită să ne închinăm la icoane, la moaștele sfinte, ce se află aici.

Apoi, de pe prispa pe care este așezată biserica, sorbim în tihnă minunăția peisajului și gustăm din comuniunea naturii.

Trecem în biserica de iarnă, ce poartă hramul în cinstea „Sfântului Mare Mucenic Ciprian”. Aici, la fel, facem închinăciuni la icoane, ne rugăm și ne umplem de pace, lumină și ușurare sufletească.

Peste tot și în biserică și în curtea mănăstirii miroase a tămâie și e o oază de liniște și pace, care te pătrunde.

Verdele din jur e nuanțat într-un mozaic, iar muşchii de pe alee păreau a fi de un verde aproape fosforescent.

Am întâlnit mulțime de melcişori înșiruiți în curte după ploaie, pe care i-au strâns și i-au numărat copiii. Furnicile îşi croiau drum pretutindeni, veveriţe multe și jucăușe  săreau dintr-un copac în altul și, probabil, au întemeiate și ele, acolo, o obște.

Tot acest sfânt locaș, este înconjurat de flori, de toate culorile şi mărimile. Am admirat mulți și frumoși trandafiri, precum și alte flori care încântă vederea. În jurul mânăstirii predomină numeroase plante medicinale din care sunt preparate ceaiurile mănăstirești, împrăștiind un miros îmbătător în toată curtea.

Undeva, cam la mijlocul acestui colț de Rai, se află un izvor, foarte frumos decorat, ce ne-a oprit în loc pentru ceva timp. Mai cu seamă, copiii au fost atrași de susurul izvorului, ce-n lină pace curgea, savurând  din şoaptele apei.

Clopotnița din lemn i-a cucerit, în special, pe copiii,  prin construcția ei uimitoare.

Incinta așezării monahale respiră, așadar,  frumusețe și ordine.

Maica stareță ne-a primit cu atâta dragoste, așa încât nu a ezitat să ne servească cu ceai, invitându-ne într-o încăpere luminoasă și cu multe icoane așezate pe pereți. Am servit ceaiul plin de savoare, cu gust aromat, din cești albe cu flori verzi, pregătit cu dragoste de măicuțe și  ne-am potolit setea cu apă cristalină și tămăduitoare din izvoarele mănăstirii.

După pauza de ceai, ne îndreptăm apoi spre pangarul mănăstirii, unde găsim o gamă vastă de săpunuri naturale (din  levănțică, zaț de cafea și cimbru sălbatic, cu salvie și mușețel etc), dar și ceaiuri după cum scriam mai sus (din plante culese cu grijă de călugărițe), tincturi (de propolis, de tătăneasă, de nuci verzi, de mărul lui Adam), sirop din muguri de brad și  tăiței de casă (nu au mașină, îi taie cu mâna), geluri de duș, pernuțe terapeutice umplute cu fân uscat și levănțică, creme cicatrizante, lumânări și tot felul de produse apicole.

Din relatările Maicii Daniela mai aflăm detalii despre istoria înființării acestui lăcaș. Istoria, fiind legată de numele vrednicului de pomenire Episcop Dorimedont de Edineț și Briceni. Episcopul Dorimedont este și ctitorul acestei mănăstiri, cel care nu a lăsat ca aceste locuri, unde altădată s-a dat „slavă” lui Lenin, să rămână părăginite şi delăsate”, ne mărturisește maica Daniela. La fel, ni se comunică că, înainte de acest lăcaș pe aceste locuri s-a aflat un centru de agrement Dumbrava, iar mai tîrziu a fost dislocată o unitate militară. Totodată, până la deschiderea mănăstirii s-a intenționat deschiderea unui centru misionar de credință străină neamului nostru. În cele din urmă, prin binecuvântarea lui Dumnezeu  în anul jubiliar, 2000 are loc întemeierea unei mănăstiri ortodoxe.

Mănăstirea „Învierea Domnului” este o mănăstire de maici, este cel mai tânăr așezământ monahal din episcopia de Edineț și Briceni, e unica mănăstire din țară ce poartă acest hram și singura mănăstire unde pe tot parcursul anului întreaga obște monahală se salută cu „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!„, de asemenea e unica mănăstire în care se cântă anul împrejur imnul pascal: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le.”

Am putea-o descrie drept  una dintre cele mai frumoase pagini de ortodoxie din cuprinsul țării noastre, ca fiind un lăcaș de reculegere și rugăciune pentru credincioșii, care după cum ne spune maica stareță „puțini calcă pragul mănăstirii, din cauza distanței, dar liniștea și pacea locului, bucură sufletele tuturor celor ce ajung la noi”.

Odată  ajunși și noi, la Mănăstirea „Învierea Domnului” din Briceni, ne dorim să mai revenim, atât pentru ceea ce se vede, dar mai ales pentru ceea ce se simte și ceea ce respiră acest loc binecuvântat.

Magdalena Bortă