Mănăstirea Japca a găzduit un prim simpozion științific
16:42, sâmbătă, 31 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie: japca, Mănăstirea Japca, simpozion

În perioada 27-29 iulie 2021 Mănăstirea Japca, dimpreună cu Facultatea de Istorie și Filosofie, USM, a organizat prima ediție a evenimentului științific cu genericul ”Lecturi mănăstirești. Japca”.
Timp de trei zile mai mulți istorici, care abordează tematica creștină, au venit la sfânta mănăstire pentru a împărtăși date prețioase privind acest așezământ și despre viața bisericească din spațiul pruto-nistrean.
A fost ales tocmai această vatră monahicească, deoarece nu a fost închisă în perioada sovietică și în ultimii ani au început să se facă serioase cecetăti privind istoricul vieții monahale de aici.
Astfel, au fost invitați profesorii și cercetătorii: Ion Eremia, dr. hab., Igor Cereteu, dr. hab., Ivan Duminica, dr. hab., Ion Valer Xenofontov, dr., Octavian Moșin, pr. dr.
”Ne-am adunat un grup de oameni care suntem mai aproape de domeniul istoriei, și cred, că lucrul acesta este firesc, pentru că mai întâi istoricii, cumva, deschid calea pentru cercetare și chiar dacă sunt încă niște încercări de a valorifica patrimoniul acesta, Mănăstirea JAPCA, deja, este un început.
Mănăstirea Japca este ceva aparte, un Athos, un Ierusalim al nostru, pentru că am observat nu doar rezistența, dar și viața, persoanele înduhovnicite de aici. Or, de multe ori noi ne axăm pe zid, pe icoane, ș.a.m.d. și ne scapă oamenii, ca să ne dăm seama până la urmă că omul sfințește locul.” – ne-a împărtășit pr. Octavian Moșin.
În prima zi s-a abordat tema: ”Valorificarea patrimoniului istorico-spiritual al Mănăstirii Japca”. Prof. Ion Eremia a venit cu un studiu introductiv privind viața bisericească în spațiul basarabean de-a lungul veacurilor, axându-se pe rolul mănăstirilor în promovarea culturii, științei și educației. Apoi profesorul Ion Valer Xenofontov a împărtășit câteva gânduri privind locul și rostul Mănăstirii Japca, vorbind despre edificiile și personalitățile de aici. În cea de-a doua zi s-a discutat la teme: ”Cartea religioasă în Biblioteca Mănăstirii Japca în contextul așezămintelor monahale din Republica Moldova”.
Cercetătorii Igor Cereteu și Pr. Octavian Moșin au prezentat catalogul cu cărțile vechi din cadrul mănăstirii, în care găsim însemnări și date prețioase pentru istoria bisericească. În cea de-a treia zi a simpozionului a fost prezentată tema: ”Vrednici slujitori la Mănăstirea Japca și în spațiul pruto-nistrean”.
Profesorul Ion Valer Xenofontov a prezentat chipuri luminoase de la Japca, în special cele care au opus rezistență regimului ateu, iar cercetătorul Ivan Duminica a scos în evidență mai multe personalități bisericeşti din ultimele două secole.
Maica Stareță Egum. Parascheva (Gușan) a povestit despre nevoințele starețelor şi călugărițelor de aici, menționând că acest aşezămînt monahal este îmbibat de rugăciunile atâtor oameni. Totodată, în cimitirul mănăstirii a fost oficiată slujba litiei pentru toți care sunt înscrişi în pomelnic şi odihnesc în acest „dormitor” de veci. ”Avem o istorie bogată și poți sta trei zile la rând să povestești și să descoperi tot mai multe și mai multe. De asta le vorbesc actualelor surori de la mănăstire și le îmbărbătez, amintindu-le de curajul acelor Maici și Părinți, care au trecut prin atâtea greutăți ca să păstreze această mănăstire deschisă și să avem azi ceea ce avem. Pentru noi e o bucurie și o binecuvântare prezența D-stră în mănăstirea noastră.”, a menționat egumena Parascheva celor prezenți.
În timpul simpozionului oaspeții au avut posibilitatea să viziteze complexul bisericesc din Cuhureștii de Sus, Stejarul Sf. Ștefan cel Mare de la Cobâlea și Casa Muzeu ”Dumitru Matcovschi” din Vadul Rașcov.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


























Pe final de recensământ, sunt colectate date în spațiile colective de locuit: mănăstiri, centre de plasament, aziluri de bătrâni, cămine,...
Recent, la Mănăstirea Japca, s-a desfășurat un eveniment ce a reunit atât comunitatea religioasă cât și cea științifică. Vă invităm...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Mănăstirea Japca, Facultatea de Istorie și Filosofie, USM organizează prima ediție a evenimentului științific ”Lecturi...
Zilele acestea am poposit la semeața mănăstire „Înălțarea Domnului” Japca de pe malul drept al bătrânului Nistru, unica mănăstire din...
Astăzi, 12/25 mai 2017 – prăznuim cu toții înalta şi marea sărbătoare a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment care...
Semeața mănăstire Japca de pe malul bătrânului Nistru, unica mănăstire din țara noastră care a rezistat în ciuda tuturor încercărilor...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la una dintre cele mai vechi așezăminte monahale dintre Prut și...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău