Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Dimitrie și-a sărbătorit hramul
19:36, duminică, 9 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: episcopia de cahul si comrat, manastire, Sfântul Mucenic Dimitrie

În zi de sărbătoare, Mănăstirea Sf. M. Mc. Dimitrie și-a deschis larg porțile pentru a întâmpina cu aleasă bucurie pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, care, avându-l drept coliturghisitor pe Preasfințitul Episcop Anatolie de Cahul și Comrat, a oficiat serviciul divin praznical, întru veselie duhovnicească și dragoste frățească.
Cu deosebită evlavie, Întâistătăorul, precum și toți cei prezenți, s-au închinat la icoana și chivotul cu părticele din moaștele Sf. Dimitrie, ajunse la Mănăstire prin bunăvoința confraților de credință din Grecia.
În timpul serviciului divin, Părintele Egumen Diodor, duhovnic al așezământului monahal, precum și Preacuvioasa Maică Stareță, au primit alese distincții bisericești, din partea Înaltpreasfinției Sale, pentru truda depusă în această Sfântă Mănăstire întru consolidarea celor bune și de folos sufletului.
După Liturghie, slujitorii și pelerinii, având pe Mitropolit în frunte au înconjurat sfântul lăcaș ascultând înțelepciunea Evangheliei lui Hristos, după care, Vlădica Vladimir s-a adresat către cinstita adunare cu un cuvânt de înțelepciune și de felicitare, îndemnând creștinii să culeagă neprețuitele mărgăritare din exemplul vieții Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și să se bucure din plin duhovnicește de această mare sărbătoare.
Sursa: www.mitropolia.md




















Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
În ziua de prăznuire a hramului Mănăstirii Sadaclia, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca...
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat decizia privind continuarea slujirii Arhiepiscopului Anatolie de Cahul și Comrat. La ultima...
Având binecuvântarea ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, vicarul-eparhial, Preasfințitul Nicolae de Ceadîr-Lunga a participat miercuri, 30 aprilie, la...
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, joi, 4 iulie, episcopul-vicar, Preasfințitul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Dumnezeiasca...
La data de 26 octombrie 2023, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău