„Mare este puterea Crucii Tale, Doamne…” În Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Curchi
12:14, duminică, 29 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

În Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Mesajul Evangheliei din această Duminică conține un îndemn adresat fiecărei persoane. Cel ce voieşte să vină după Hristos este în mod ireversibil cel care „se leapădă de sine”, „îşi ia crucea sa” şi Îi „urmează Mântuitorului”. În doar câteva cuvinte, Domnul defineşte cea mai înaltă treaptă a asumării personale. Descoperim astfel felul şi modul în care creştinul autentic străbate alături de Mântuitorul său Golgota vieţii pământeşti, pentru a ajunge la mântuire. De aceea, în registrul următor, Domnul Hristos vorbeşte despre cele două finalităţi ale acestui demers duhovnicesc: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (v. 35).
Dacă mântuirea a venit prin cruce, Hristos îl invită pe om să pășească pe aceeași cale, nu facilă, dar sigură. Crucea devine pod între lumea de jos și Împărăția de sus. Dacă duminica premergătoare praznicului Înălțării Sfintei Cruci a celebrat, din punct de vedere teologic, crucea ca „semn al mântuirii”, duminica imediat următoare vine să sublinieze caracterul foarte practic al „steagului” creștinătății. Crucea reprezintă centrul existenței, dar și programul spiritual cotidian de viață.
„De când Hristos S-a răstignit pe Cruce, Crucea mea nu mai este grea, căci Hristos a dăruit Crucii toată puterea Sa. Şi prin aceasta, Crucea pe care o port mă sfinţeşte, mă întăreşte, mă preface. De aceea ne minunăm zicând: „Mare este Doamne, puterea Crucii Tale! Ea a făcut din pescari apostoli şi din păgâni mucenici… ” Şi mai mult: Crucea este armă asupra diavolului, care se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind puterea ei; Crucea zădărniceşte şi nimiceşte toată lucrarea celui potrivnic. De aceea, să ne bucurăm de Cruce! „Iar eu nu am cu ce mă lăuda mai mult, decât cu Crucea Domnului”, zice marele Pavel. Şi ne lăudăm cu ea primind şi răbdând cu bucurie toate încercările ce vin peste noi, ştiind că prin ele ne agonisim bucuria cea negrăită a vieţii veşnice„, ne spune părintele Petroniu Tănase.
Suntem chemaţi să spunem, sufletelor noastre mai întâi şi apoi celor care vor să ne asculte, că Mântuitorul ne vrea întru Împărăţia Sa. Ucenici, păcătoşi întorşi la viaţa duhovnicească… Pentru toţi este loc în Rai, dar în Rai nu se poate intra decât purtând Crucea Mântuitorului. Ea face ca Împărăţia să se apropie, să vină cu putere. Este modul în care Biserica vede mântuirea, o realitate eshatologică prezentă în permanenţă. Crucea, miezul de mântuire al Bisericii.
Sursa: https://manastireacurchi.md




























În ziua de marți, 7 aprilie 2026, numeroși clerici și credincioși s-au adunat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...
În Sfânta și Marea Marți, 7 aprilie 2026, care anul acesta a coincis cu sărbătoarea Bunei Vestiri, Preasfințitul Siluan, Episcop...
„Cel ce se poartă pe umerii heruvimilor ca un Dumnezeu, şade pe mânz pentru noi, venind spre junghiere de bunăvoie....
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Episcopul vicar, Preasfințitul Siluan al Orheiului, înconjurat de un...
În seara zilei de duminică, 22 martie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, am săvârșit Slujba Pasiei la Catedrala Mitropolitană...
În Duminica a IV-a din Postul Mare, închinată Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
