Mare este puterea rugăciunii

Orice virtute care se face pentru Hristos ne dă harul Sfântului Duh. Însă, cel mai mult dintre toate ni-l dă rugăciunea, fiindcă pe aceasta o avem mereu în mâinile noastre ca pe o armă duhovnicească de mare folos.

Aţi vrea, de pildă, să mergeţi la biserică, dar biserică nu există sau poate că slujba s-a încheiat. Aţi vrea să daţi ceva unui cerşetor, dar cerşetorul nu există sau poate că n-aveţi nimic să-i daţi. Aţi vrea, poate, să vă păstraţi fecioria, dar fie temperamentul vostru, fie presiunea uneltirilor vrăjmaşului în conlucrare cu slăbiciunea voastră nu vă lasă să vă apăraţi şi să împliniţi această dorinţă. Aţi vrea încă să săvârşiţi şi vreo altă virtute întru Hristos, dar nu aveţi puteri sau nu vi se dă prilejul potrivit.

Cu rugăciunea însă, nu se întâmplă la fel. Fiecare are putinţa de a o face mereu pe aceasta: şi bogatul, şi săracul; şi cel puternic, şi cel slab; şi cel de vază, şi cel neînsemnat; şi bolnavul, şi cel sănătos; şi dreptul, şi păcătosul. Mare este puterea rugăciunii. Aceasta, mai mult decât orice, ne aduce Duhul lui Dumnezeu şi este cea mai uşor de făcut de către oricine. Prin rugăciune, ne învrednicim să discutăm cu Preabunul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru. Trebuie însă să ne rugăm numai până ce Dumnezeu, Duhul Sfânt, ne vizitează cu harul Său, în măsura în care ştie El. Şi când Acesta binevoieşte a ne vizita, atunci trebuie să încetăm rugăciunea. De ce să-I spunem: „vino şi Te sălăşluieşte întru noi” de vreme ce se află deja în sufletul nostru?

Din Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, Editura Egumeniţa, 2005, p. 361-362