Marșul pentru Familie la Orhei – O Sărbătoare a valorilor Ttradiționale ale Familiei
14:32, duminică, 4 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari, marsul familiei

Duminică, 4 mai 2025, Orheiul a fost, pentru câteva ore, capitala valorilor tradiționale ale familiei. În a III-a Duminică după Paști, Vicariatul Orhei, în parteneriat cu autoritățile raionale și municipale, a organizat cea de-a patra ediție a Marșului pentru Familie, un eveniment deosebit, care a unit numeroși credincioși în sprijinul familiei tradiționale.
Așa cum orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune, evenimentul a debutat cu un moleben pentru bunăstarea Familiilor săvârșit de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan la Catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Orhei.
După rugăciune, mulțimea s-a îndreptat într-o procesiune espre Monumentul Domnitorului Vasile Lupu, situat în centrul orașului. La eveniment au participat slujitori ai Vicariatului Orhei, Președintele Raionului Orhei, d-ul Vasile Adașan, Primarul Municipiului Orhei, d-na Tatiana Cociu și numeroși credincioși. Împreună, aceștia au depus flori la monumentul care simbolizează tradiția și istoria regiunii, în semn de respect față de valorile istorice și culturale ale neamului.
Preasfințitul Siluan a adresat un mesaj deosebit de emoționant celor prezenți. În cuvintele sale, Ierarhul a subliniat importanța familiei ca „biserica de acasă”, un loc sfânt unde se cultivă valori esențiale pentru o lume mai bună.
Într-o perioadă în care familia tradițională se confruntă cu provocări tot mai mari, evenimentul a fost un apel la unitate și la reafirmarea valorilor care formează fundamentul unei societăți stabile. Familia, ca „biserică de acasă” și ca celulă primară a Bisericii, este un loc sacru în care dragostea și respectul față de Dumnezeu sunt învățăturile ce se transmit din generație în generație. Familia este o icoană vie a Sfintei Familii, în care fiecare membru își împlinește rolul pentru a sprijini și afirma valorile fundamentale ale credinței ortodoxe.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert festiv, în care participanții s-au bucurat de un program artistic dedicat tradițiilor și valorilor familiale, în semn de încheiere a unei zile de neuitat, plină de rugăciune, speranță și bucurie.
Sursa: https://manastireacurchi.md




















































În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova