Marșul tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale – orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Marșul tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale – orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune

18:38, joi, 12 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: ,

Cu binecuvîntarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 7.30, în Catedrala cu hramul Sf. M. Mc. Teodor Tiron din cadrul complexului-monahal Ciuflea, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Vă îndemnăm de a începe cu rugăciune ziua în care plinătatea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova va participa la un Marș al tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datinile și tradițiile noastre și capătă încrederea pentru viitor.

La sfârșitul serviciului divin, la poarta Mănăstirii Ciuflea se va săvârși un Tedeum, după care cu arhiereii Bisericii în frunte, vom purcede într-o procesiune pașnică a rugăciunii, a dragostei creștinești și a nădejdii întru Domnul, ca să demonstrăm astfel că putem și vrem să ne apărăm cele mai sfinte valori ale noastre, pe care avem datoria să le păstrăm și să le transmitem nealterate generațiilor în devenire.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Sursa: www.ciuflea.md

IMG_6071

Contact Form Powered By : XYZScripts.com